Istoria Imperiului (2)

by Laszlo Alexandru

pd_vi_4

«Cu asta la prima întrebare s-a dat răspuns; dar felul său mă-mpinge să urmez cu o adăugire, ca să vezi cu cîtă dreptate se-ndeamnă împotriva prea sfîntului semn şi cine şi-l preia, şi cine i se opune» (v. 28-33). După ce-a răspuns la prima întrebare a lui Dante, împăratul simte nevoia să-şi completeze discursul, pentru a sublinia eroarea guelfilor şi a ghibelinilor din vremea poetului. Unii se folosesc de simbolul imperial pentru propriile lor interese, iar alţii îl combat cu la fel de multă nedreptate. “Iustinian îl interesează pe Dante doar întrucît e purtătorul unui mesaj, personajul căruia poetul îi încredinţează misiunea de a exprima despre Imperiu propriile sale idealuri politice. Pentru Dante este important să exprime aici o judecată care, prin nobleţea personajului şi locul unde se află (în Paradis) dobîndeşte un caracter solemn, indiscutabil, definitiv: o reafirmare a valabilităţii eterne a Imperiului şi o condamnare a celor care, adversari sau apărători prefăcuţi, îl subminează. (…) Panorama istorică ce urmează slujeşte, pe de o parte, în polemica antipartinică, pe de alta la nevoia restaurării unei puteri care să facă ordine, a autorităţii politice supreme. Contează aici nu Imperiul, contemplat în perfecţiunea sa nemişcată, ci polemica împotriva guelfilor şi a ghibelinilor: prin confruntarea dintre ceea ce se spune despre Imperiu şi actuala realitate decadentă, va reieşi mai limpede activitatea nefastă a duşmanilor şi a aparenţilor prieteni, împotriva acestuia şi a omenirii” (T. Di Salvo).

pd_vi_5

«Vezi cîtă virtute l-a făcut vrednic de cinste; şi-a început de cînd Pallas a murit pentru a-i da o ţară. Tu ştii că şi-a făcut sălaş în Alba, trei veacuri şi mai bine, pînă cînd cei trei cu trei s-au luptat pentru el iarăşi» (v. 34-39). Iustinian evocă în faţa lui Dante momentele de înălţare istorică, prin care se confirmă demnitatea Romei şi valoarea Imperiului. Pallas s-a jertfit pentru întemeierea sa. Prima reşedinţă a acvilei a fost la Albalonga (oraş din Latium), unde urmaşii lui Enea au domnit trei secole. După lupta dintre cei trei Horaţiu şi cei trei Curiazi, Roma şi-a cîştigat dreptul de-a deveni sediul acvilei. “Pallas, trimis de tatăl său Evandrus, rege în Latium, în ajutorul lui Enea, a murit eroic în lupta împotriva lui Turnus, pentru a impune domnia acvilei aduse de Enea în Latium (Eneida X, 479-509). Istoria de virtute şi cinste a Imperiului reîncepe acolo unde s-a întrerupt povestirea din Eneida virgiliană, pe care Dante nu putea să n-o considere predecesoarea sa directă. Inclusiv originea prea sfîntului semn, cu venirea lui Enea în Italia, a fost stabilită pe baza autorităţii lui Virgiliu” (E.A. Panaitescu). “Urmaşii lui Enea au domnit peste trei sute de ani în Albalonga, cetatea întemeiată în Latium de Ascanius, fiul eroului troian, pînă cînd semnul acvilei a trecut la Roma, după victoria celor trei Horaţiu, reprezentanţi ai Romei, asupra celor trei Curiazi, ce reprezentau Albalonga” (E.A. Panaitescu). “Pentru a confirma prin exemple valabilitatea şi funcţionalitatea instituţiei imperiale, Iustinian îl invită să privească alături de el în urmă la istoria Romei: va deduce că Roma şi Imperiul au fost create de Providenţă, urmăresc ţinte ce nu vor putea fi nicicînd distruse. Cel ce i se opune Imperiului i se opune lui Dumnezeu: este un păcătos, nu un om cu altă opinie” (T. Di Salvo).

pd_vi_6

«Şi ştii ce-a făcut, de la păţania Sabinelor la durerea Lucreţiei, sub şapte regi, cucerind roată popoarele vecine. Ştii ce-a făcut, purtat de romanii măreţi, împotriva lui Brennus, a lui Pirus, a altor prinţi şi tovarăşi» (v. 40-45). Iustinian îi reaminteşte pe scurt istoria romană, de la răpirea Sabinelor la necinstirea Lucreţiei şi prăbuşirea monarhiei. Îi evocă luptele victorioase împotriva galilor conduşi de Brennus, împotriva epiroţilor conduşi de Pirus etc. “Continuă cu repeziciune povestirea vitejiilor înfăptuite de semn în timpul celor şapte regi, de la răpirea sabinelor, întîmplată sub Romulus, pînă la jignirea îndurată de Lucreţia din partea lui Sextus, fiul Tarquinius Superbus. Lucreţia s-a sinucis, iar soţul ei Collatinus, cu ajutorul lui Brutus, a stîrnit o revoltă a poporului împotriva Tarquinilor. Prin alungarea acestora de la putere s-a pus capăt monarhiei” (E.A. Panaitescu).

pd_vi_7

«de unde Torquatus şi Quintius care din părul ciufulit a fost numit, şi Decii şi Fabii şi-au luat faima ce bucuros o pomenesc. El a frînt sumeţia arabilor ce-n urma lui Hannibal au trecut stîncile muntoase, de unde tu, Padule, cobori» (v. 46-51). Glorioasa istorie romană este evocată prin numele eroilor care au ilustrat-o. “Sînt amintite aici faptele de arme ale romanilor, în prima perioadă a republicii, cînd i-au respins pe galii conduşi de Brennus şi pe tarentinii ajutaţi de Pirus, regele Epirului, învingînd apoi toate statele vecine care încercau să se opună supremaţiei lor. Titus Manlius Torquatus a fost învingătorul galilor şi al latinilor. Cei trei Deci, tatăl, fiul, nepotul, s-au jertfit în războiul pentru gloria Romei. Publius Decius Mus a murit în lupta împotriva latinilor, în bătălia de la Veseri (340 î.Cr.), fiul său împotriva saniţilor în lupta de la Sentino (295 î.Cr.), nepotul împotriva lui Pirus la Ascoli Piceno (279 î.Cr.). Trei sute de membri ai familiei nobile Fabi au pierit în lupta împotriva celor din Veii, în bătălia de la Cremera (477 î.Cr.). Au fost învinşi de acvilă inclusiv cartaginezii (termenul arabi indică aici popoarele din Africa de Nord), care sub conducerea lui Hannibal au îndrăznit să traverseze Alpii” (E.A. Panaitescu).

giovanni_di_paolo2

Advertisements