Istoria Imperiului (3)

by Laszlo Alexandru

pd_vi_8

«Sub el în tinereţe au triumfat Scipio şi Pompei; şi acelui deal sub care te-ai născut i s-a părut amar. Apoi, la vremea cînd întregul cer a vrut să-ntoarcă lumea la drumul său senin, Cezar prin voinţa Romei l-a luat» (v. 52-57). Sub semnul acvilei s-au afirmat marii strategi militari Scipio şi Pompei. Tot el a devastat Florenţa, la poalele dealului Fiesole, unde e locul de baştină al lui Dante. Apoi triumful acvilei a fost preluat şi dus mai departe de Cezar, cu voia poporului roman. “Publius Cornelius Scipio Africanul, după ce a luptat în tinereţe împotriva lui Hannibal la Ticino şi la Canne şi după ce-a cucerit Spania, a repurtat la treizeci şi trei de ani marea victorie de la Zama împotriva Cartaginei (202 î.Cr.). Gnaeus Pompeius Magnus a luptat pe cînd era tînăr împotriva lui Marius în Sicilia şi în Africa şi şi-a sărbătorit triumful la douăzeci şi cinci de ani. Semnul acvilei şi-a dovedit întreaga putere la Fiesole, dealul care domină Florenţa, fiindcă, după o povestire legendară acceptată de tot Evul Mediu (cf. Villani, Cronica I, 36 sqq.), orăşelul l-a adăpostit şi l-a ajutat pe Catilina care, după eşecul conspiraţiei sale, fugise de la Roma. Prin urmare a fost asediat şi distrus de armata romană” (E.A. Panaitescu). “Iată momentul central al acţiunii acvilei, în jurul căreia Dante construieşte interpretarea religios-teologică a întregii istorii a Romei. Cezar, prin faptele sale de arme, nu ca uzurpator, ci prin voinţa poporului roman, a creat în lume unitatea şi pacea (ce reflectă de-a dreptul seninătatea cerului), necesare pentru a întîmpina venirea lui Mesia şi a-i permite cuvîntului său să se răspîndească peste tot. O asemenea afirmaţie a fost deja făcută de Dante în Monarhia (I, XVI, 1-3) şi în Convivio (IV, V, 3-5). Această viziune riguros teologică asupra istoriei îi permite lui Dante să identifice, în cadrul evenimentelor, o ordine stabilită ab aeterno, iar în aparentele izbucniri de iraţionalitate a faptelor omeneşti o justificare profundă, fiecare dintre ele fiind un moment din manifestarea progresivă a voinţei divine. Această viziune umple discursul lui Iustinian de forţa epică specifică pentru cîntul VI din Paradis, care îl deosebeşte de cînturile corespondente din Infern şi Purgatoriu, şi care plasează istoria Romei într-un climat de epopee” (E.A. Panaitescu).

pd_vi_9

«Şi ce-a făcut din Varo pînă la Rin, au văzut-o Izère şi Loara şi Sena şi toate văile de care e Rhonul plin. Ce-a făcut apoi că a ieşit din Ravenna şi-a trecut Rubiconul, a fost aşa un zbor, că nu l-ar urma nici limba, nici pana» (v. 58-63). Vitejiile militare ale lui Cezar în Galia au fost contemplate de rîurile şi văile de la faţa locului. Repeziciunea triumfului său, după trecerea Rubiconului, abia poate fi redată de ritmul scrisului şi al vorbirii. “Faptele lui Cezar, întemeietorul Imperiului, «primul principe suprem» (Convivio IV, V, 12) sînt prezentate în cinci terţine, unde acţiunea se umple de nume de cetăţi şi ape, îmbrăţişînd trei continente. Primele campanii militare ale lui Cezar sînt în Galia Transalpină, indicată prin apele sale: Varo (la graniţa răsăriteană), Rin (la graniţa apuseană), şi apoi Izère, Loara, Sena şi Rhonul, care o străbat” (E.A. Panaitescu). “Natura este chemată să depună mărturie pentru vitejiile acvilei, sub conducerea lui Cezar. Acesta, plecînd de la Ravenna, unde se oprise în marşul asupra Romei, a trecut Rubiconul (ce marca graniţa dintre Galia Cisalpină şi Italia), pornind războiul civil cu Pompei. Dacă în altă parte (Infern XXVIII, 91-102) Dante deploră această confruntare civilă, aici o consideră un rău necesar pentru a se putea realiza planul divin al imperiului universal” (E.A. Panaitescu).

andrea_bonaiuto

Advertisements