Despre diversitatea firii omeneşti (9)

by Laszlo Alexandru

Pd_VIII_25

«Mereu firea, de găseşte potrivnică soartă, ca orice sămînţă în afara ogorului, dă roadă proastă. Şi dacă lumea acolo jos ar lua aminte la temelia aşezată de natură, urmînd-o, ar avea tot oameni buni» (v. 139-144). În condiţii nefavorabile, firea umană produce efecte negative. Societatea ar trebui să ţină seama de înclinaţia naturală a fiecărui individ, pentru a evita nenorocirile. “Aici se află rădăcina dezordinii, a corupţiei, a ineficienţei, a scăderii tonusului moral care subliniază negativ societatea din vremea lui Dante. Violenţa cetăţilor, războaiele civile, corupţia ecleziastică, decăderea familiilor vin după o violenţă originară: cea a opoziţiei faţă de dispoziţiile naturale ce-l marchează pe orice individ” (T. Di Salvo).

Pd_VIII_26

«Dar voi suciţi la credinţă pe unul născut să-ncingă spada şi faceţi rege din altul care e pentru rugăciune: de asta vă ţineţi tot pe lîngă drum’» (v. 145-148). Din păcate, hazardul social deturnează pe un războinic spre viaţa monahală şi invers. “Faceţi rege din altul care e pentru rugăciune: toţi vechii comentatori sînt de acord să considere acest vers ca o aluzie din partea lui Carlo Martello la fratele său, Robert, devenit rege la Napoli în 1309. El s-a dovedit nepriceput în politică, dar a devenit celebru, pe vremea sa, pentru cultura literară şi teologică” (E.A. Panaitescu). “Altul care e pentru rugăciune: expresie voit ironică. (…) Atitudinea aspră a lui Dante faţă de regele angioin se include în condamnarea mai generală a familiei regale din Franţa, dar cu siguranţă se datorează şi rolului pe care el l-a jucat, la venirea împăratului Henric al VII-lea: Robert, considerat bastionul natural al guelfilor italieni, a fost căpitanul ligii guelfe antiimperiale, unde Florenţa avea un prim rol, iar după moartea lui Henric al VII-lea a fost numit de Papa Clemente al V-lea vicarul Imperiului în Italia” (Chiavacci Leonardi). “Finalul polemic subliniază linia de temelie a cîntului, care nu e amintirea duioasă a unei întîlniri ce a stîrnit speranţe, ci a unei tematici etico-politice, care se evidenţia în povestea familiei de Anjou, ce cu Florenţa avusese de-a lungul deceniilor relaţii uneori determinante pentru evoluţia politică a cetăţii. Altfel ar fi mers lucrurile, dacă la putere ar fi fost Carlo Martello. Situaţia s-a schimbat radical, atunci cînd puterea a fost preluată de fratele său Robert. Şi totuşi s-ar fi putut bănui că între cei doi fraţi ar fi existat o continuitate a liniei politice. Lucrurile au luat o altă turnură, fiindcă direcţia comportamentului este garantată nu de părinţi, ci de stele şi, în ultimă analiză, de divinitate. Avem temperamente şi înclinaţii diferite, dar cîtă vreme orice creatură rămîne fidelă semnului său originar, totul evoluează ordonat, numai să nu se afirme că fiii moştenesc caracterul părinţilor. Dezordinea nu se datorează voinţei de organizare şi programare a divinităţii, ci pretenţiei indivizilor de a-şi construi destinul şi prin urmare de-a se dedica unor activităţi care nu le sînt hărăzite prin naştere. Încă o dată pentru Dante dezordinea, care este mereu etico-politică, trebuie pusă pe seama oamenilor, a răzvrătirii lor, a infidelităţii lor faţă de semnul pe care Dumnezeu îl hotărăşte şi cu care ne marchează încă din naştere” (T. Di Salvo).

Giovanni_di_Paolo

Advertisements