Binele din ceruri vede mîrşăvia pe pămînt (2)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_giottesca

Pd_IX_4

«‘Oh, pune voinţei mele iute-ndestulare, duh fericit’, am spus, ‘şi arată-mi că pot răsfrînge-n tine ce gîndesc!’. La care lumina care-mi era încă nouă, din adîncul său, unde înainte cînta, a continuat ca omul bucuros de-a face binele:» (v. 19-24). Dante l-a rugat pe duhul fericit să-i arate că îi pricepe dorinţa de cunoaştere, care se reflectă în celălalt ca într-o oglindă. Noua apariţie, care deocamdată îi era necunoscută călătorului, din adîncul strălucirii sale, i s-a adresat cu veselia celui gata să-şi ajute aproapele. “Al doilea duh din cerul lui Venus, care îi apare lui Dante, este al Cunizzei, născută din Ezzelino al II-lea da Romano şi din Adelaide degli Alberti di Mangona, pe la 1198. S-a măritat în 1222 cu Riccardo di San Bonifazio, senior la Verona, dar la puţină vreme după aceea a fugit cu trubadurul Sordello da Goito, cu care a trăit cîţiva ani. Mai tîrziu s-a măritat încă de două ori şi i-a scandalizat pe contemporani cu conduita ei imorală, încît toţi cronicarii sînt de acord să-i evoce moravurile uşoare. După ce puterea familiei sale s-a prăbuşit (1260), Cunizza s-a retras la Florenţa, unde a dus o viaţă creştină, de penitenţă, şi a murit după anul 1279. Dante mîntuieşte aşadar o femeie care devenise faimoasă pentru moravurile ei dezordonate. Totuşi nu învăluie figura Cunizzei în acea stimă şi simpatie care i-au dictat accentele foarte emoţionate despre Francesca, Pia sau Piccarda. Criticul Porena, după ce a afirmat că Poetul «n-o transformă desigur pe Cunizza într-o figură care să fie iubită şi admirată de cititor», observă că ei îi lipseşte o adevărată bogăţie interioară. Convertirea ei este subînţeleasă, nu dă loc unei reprezentări concrete; declaraţia de indulgenţă la adresa păcatelor ei (versurile 34-36) ar trebui să fie un element de transcendenţă paradisiacă, dar «pentru a fi apreciată ca atare, Cunizza ar trebui să arate o astfel de transcendenţă în toate discursurile ei, să considere lucrurile omeneşti dintr-un punct de vedere mai mult decît omenesc», în schimb, în privinţa lui Folchetto da Marsiglia, arată că-i apreciază gloria pămîntească şi, certîndu-şi concetăţenii şi prezicîndu-le viitoarele pedepse, «mai mult decît o indignare ascuţită, ea are un fel de ironie batjocoritoare şi aproape un gust răutăcios». Totuşi ultimele afirmaţii ale lui Porena greşesc printr-o severitate excesivă, iar pe de altă parte apar prea indulgenţi acei critici care văd în Cunizza mai ales femeia gata să-şi mărturisească slăbiciunea feminină în faţa influenţelor venite de la Venus” (E.A. Panaitescu).

Pd_IX_5

«‘În partea ţinutului italic mîrşav ce şade-ntre Rialto şi izvoarele pentru Brenta şi Piave, se ridică un deal, dar nu prea înalt, de unde a coborît odinioară torţa ce-a răscolit greu locul» (v. 25-30). În păcătoasa regiune italiană situată între insula Rialto şi locul unde izvorăsc Brenta şi Piave există un deal, unde s-a născut personajul ce-a marcat prin violenţă întregul ţinut. “Marca Trevisană este indicată prin intermediul graniţelor sale: la sud Veneţia (Rialto este una din principalele insule pe care se înalţă oraşul), la nord Alpii din Trentino şi Cadore, din care coboară rîurile Brenta şi Piave. Dealul la care se referă Dante în v. 28 este cel de la Romano (lîngă actuala localitate Bassano del Grappa), unde se înălţa castelul familiei Ezzelino. Acolo s-a născut Ezzelino al III-lea, care a domnit multă vreme ca tiran nu doar în Marca Trevisană, ci şi la Veneto, ajungînd pînă la Trento şi Mantova. Pietro di Dante explică expresia torţa printr-o legendă răspîndită pe atunci: înainte de naşterea lui Ezzelino, mama lui a visat că dă naştere unei flăcări, care incendiază toată regiunea” (E.A. Panaitescu). “Aici Dante se slujeşte de o metaforă, observată de toată lumea, pentru a alătura două lumini foarte diferite, venite de la doi fraţi foarte deosebiţi: la torţa devastatoare a lui Ezzelino răspunde sclipirea surorii sale Cunizza (v. 32), care străluceşte în cerul lui Venus din Paradis” (Chiavacci Leonardi). “Tonul fundamental al episodului, care o vede protagonistă pe Cunizza, este profunda indignare morală în faţa degenerării concetăţenilor ei, amărăciunea (egală celei a lui Guido del Duca sau a lui Marco Lombardo), care se naşte din constatarea că oamenii nu ştiu să-şi îndrepte spre bine înclinaţiile naturale. În această tonalitate morală trebuie căutat motivul inspirator al apariţiei Cunizzei. Nu un sentiment de deosebită admiraţie l-a împins pe Dante s-o aleagă pe această nobilă trevisană, ci un motiv de oportunitate: el vrea să facă din Cunizza purtătoarea de cuvînt a propriei sale condamnări faţă de Marca Trevisană şi, mai general vorbind, a întregului Veneto, întrucît blamul pronunţat de un duh fericit, ale cărui cuvinte reflectă gîndurile lui Dante (cf. v. 61-63), dobîndeşte valoarea unei judecăţi tranşante” (E.A. Panaitescu). “Indicaţia geografică are de data aceasta o specifică funcţie politică: acel teritoriu din ţinutul mîrşav al Italiei, odinioară fericit, acum e locul corupţiei şi al nelegiuirii şi spre el se îndreaptă denunţul şi profeţia duhului fericit care a locuit acolo” (Chiavacci Leonardi).

Pd_IX_6

«Dintr-o rădăcină ne-am născut eu şi aceea: Cunizza mi-au zis şi aici sclipesc, fiindcă m-a învins lumina acestei stele; dar bucuroasă mă iert pe mine de soarta mea şi nu-mi pare rău; şi poate că-i de mirare pentru popor» (v. 31-36). Cea care vorbeşte şi torţa violentă evocată au fost fraţi, s-au născut din aceiaşi părinţi. Cunizza a ajuns în cerul lui Venus fiindcă a fost dominată, în timpul vieţii, de influenţa iubirii. Ajunsă în Paradis, fosta nobilă îşi tratează cu indulgenţă slăbiciunile amoroase de odinioară, chiar dacă oamenii de rînd vor rămîne surprinşi de una ca asta. “În cuvintele rostite de Cunizza, ca mai tîrziu în cele ale lui Folchetto (v. 95-105), nu apare condamnarea patimilor şi păcatelor din viaţa pămîntească, fiindcă duhurile fericite constată acum că din rău poate oricînd să se nască binele, iar graţia divină poate să întoarcă spre virtute acele înclinaţii naturale care mai înainte fuseseră cauza păcatului” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_lombarda

Advertisements