Binele din ceruri vede mîrşăvia pe pămînt (6)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_francese2

Pd_IX_16

«Folco mi-a zis lumea care mi-a ştiut numele; şi acest cer cu mine se imprimă, cum eu de el odinioară; căci n-a ars mai mult fata lui Belo, mîhnindu-i pe Sicheu şi pe Creusa, decît mine, pînă ce n-am albit la păr; nici cea din Rodope, care a fost trădată de Demofoon, nici Alcide cînd pe Iole în inimă şi-a închis-o» (v. 94-102). Duhul fericit se prezintă: lumea îl numea Folco şi cerul lui Venus este impregnat de lumina sa, la fel cum el, în timpul vieţii, a trăit sub influenţa iubirii senzuale ce de-aici derivă. Patimile sale din dragoste, care au ţinut pînă la limita decentă a intrării în senectute, le-au egalat în intensitate pe cele ale unor faimoase personaje antice. “Folco recunoaşte că în tinereţe înflăcărarea lui în amor a semănat cu a Didonei, care s-a îndrăgostit de Enea, jignind memoria soţului Sicheu şi a Creusei, soţia lui Enea, ambii morţi (Virgiliu, Eneida, IV, 552; cf. şi Infern V, 61-62). Phyllis s-a omorît din dragoste pentru Demofoon, fiul lui Teseu şi al Fedrei, care nu s-a întors de la Atena în timpul stabilit pentru nuntă (Ovidiu, Heroides II). Hercule, urmaşul lui Alceu, s-a îndrăgostit de Iole, fata lui Eurit, rege în Tesalia, provocînd gelozia soţiei sale Deianeira. Aceasta a provocat fără să vrea moartea soţului, în încercarea de a-l recuceri cu haina îmbibată de sîngele centaurului Nessus (Ovidiu, Heroides IX; cf. şi Infern XII, 67-69)” (E.A. Panaitescu). “Aşa cum Cunizza era pentru Dante pretextul unei invective împotriva degradării şi a violenţei care sfîşiau Marca Trevisană, la fel în legătură cu Folchetto Dante nu se referă la activitatea poetică a acestuia. Folchetto îl interesează ca episcop, ca participant la o teribilă cruciadă, cea împotriva albigensilor: concluzia este că avem nevoie de o nouă cruciadă, pentru a elibera omenirea de puterea perversă şi nefastă a banului, care alterează şi pîngăreşte totul” (T. Di Salvo).

Pd_IX_17

«De asta nu ne căim aici, ci rîdem, nu de păcat, care-n minte nu ne revine, ci de puterea ce-a poruncit şi s-a îngrijit. Aici se admiră arta ce-mpodobeşte atîta efect şi se discerne binele prin care lumea de sus o modelează pe cea de jos» (v. 103-108). După zbuciumul amoros din timpul vieţii, duhurile din cerul lui Venus rîd, căci nu şi-l mai amintesc, fiindcă au trecut de rîurile Lete şi Eunoe. Dar ele se bucură că harul ceresc (puterea) le-a preschimbat păcatul în virtute. De sus, ele contemplă felul în care binele divin modelează şi influenţează mersul vieţii pămînteşti. “Pe de o parte Folchetto insistă pe tema totalei eliberări de orice urmă de culpabilitate: prin aceasta nu se anulează amintirea ei, dar se îndepărtează latura ei acoperită de păcat. Pe de altă parte observă că în viaţa oamenilor operează influenţele cereşti, care sînt dispuse să-i transforme în creaturi omeneşti, caracterizate de pasiuni specifice şi comportamente în consecinţă, dar totodată există şi providenţa divină constantă, care îndrumă acele înclinaţii spre finalitatea fericirii cereşti” (T. Di Salvo).

Pd_IX_18

«Dar pentru ca toate dorinţele tale născute în astă sferă să le duci împlinite, trebuie să merg mai departe. Vrei să ştii cine-i în această lumină, care lîngă mine scînteiază, ca raza de soare în apa clară» (v. 109-114). Este însă nevoie de explicaţii suplimentare pentru curiozitatea lui Dante. I se va spune cine se mai află acolo, alături de Folco din Marsilia. “După ce-a terminat discursul despre sine însuşi – propria sa identitate, iubirea care l-a învins şi voinţa divină de a o preschimba în bine, pentru care rîde – duhul trece să-i împlinească cealaltă dorinţă, pe care o citeşte în Dante: cine este spiritul care străluceşte aşa luminos lîngă el” (Chiavacci Leonardi).

Miniatura_bolognese3

Advertisements