Înţelepciunea virtuoasă (1)

by Laszlo Alexandru

Andrea_di_Bonaiuto5

Al patrulea cer, al Soarelui. Dante îşi încurajează cititorul. Drumeţul îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru harul care i-a permis să ajungă pînă aici. Coroana luminoasă a duhurilor înţelepte. Sfîntul Toma din Aquino îşi prezintă tovarăşii de fericire.

Pd_X_1 

«Privind la Fiul său cu Iubirea pe care unul şi altul veşnic o insuflă, prima şi inefabila Valoare toate cîte prin gînd şi spaţiu se-nvîrt cu atîta ordine le-a făcut, că nu poate să n-o guste cel ce-o contemplă. Înalţă aşadar, cititorule, spre roţile înalte cu mine văzul, ţintă spre locul unde o mişcare cu cealaltă se-ntîlneşte» (v. 1-9). Dumnezeu Tatăl, contemplîndu-şi Fiul, împreună cu Sfîntul Duh (Iubirea), care-i leagă pe amîndoi, a creat întregul univers, care se mişcă într-o ordine eternă şi netulburată. Cititorul este îndemnt să-şi ridice ochii pentru a contempla această armonie, în punctul unde mişcarea de rotaţie a zilei se întîlneşte cu mişcarea de revoluţie a anului. “Pe neaşteptate Poetul ne duce departe de mizeriile pămînteşti, de care s-a plîns Folco da Marsiglia la sfîrşitul cîntului IX, contemplînd deasupra lumii viaţa fericită a Treimii, în timp ce creează şi imprimă acea ordine prin care seamănă universul cu Dumnezeu (Paradis I, 105). După ce-a recunoscut lucrarea Puterii, care acţionează prin intermediul Înţelepciunii şi se deschide în Iubire (cf. Sfîntul Toma, Summa Theologica I, XLV, 6), privirea Poetului îmbrăţişează, de la o înălţime suverană, ansamblul creaţiei, se scufundă în contemplarea sa, se bucură de perfecţiunea acestui univers, pe care răutatea oamenilor nu va putea niciodată să-l păteze. De aceea versurile de început din cîntul X constituie o demnă introducere, nu doar la cînturile Soarelui (X-XIV), ci la toată partea a doua din Paradis, unde apar duhurile celor care, fără a se lăsa tîrîţi în păcat de înclinaţiile negative (nestatornicie, ambiţie, iubire), au ştiut să facă binele prin intermediul înţelepciunii, al curajului, al justiţiei şi al iubirii contemplative. «În cele trei ceruri atinse de umbra pămîntului, Luna, Mercur şi Venus, era doar un preludiu la triumful fericirii: care începe din acest cînt X, din ţinutul Soarelui, sediu aluziv al înţelepciunii sfinte. La fel s-a întîmplat, din cîntul X al Infernului, cu cetatea Dite; la fel a fost, din cîntul X al Purgatoriului, cu treapta păcatelor. Pînă acum duhurile dădeau fuga fără nici o ordine, alta decît a mişcării (…); dar de acum înainte, dintr-un cer în altul, se adună în simbolismul liturgic al unui semn» (Apollonio)” (E.A. Panaitescu). “Poetul îl invită pe cititor să caute în imensitatea roţilor înalte punctul în care mişcarea diurnă ecuatorială a corpurilor cereşti de la răsărit la apus se întîlneşte cu mişcarea anuală sau zodiacală a planetelor de la apus la răsărit. Acesta este punctul de întîlnire al ecuatorului şi al zodiacului şi corespunde echinocţiilor de toamnă şi de primăvară. Dante se referă la acesta din urmă, precum apare în versurile 28-33” (E.A. Panaitescu).

Pd_X_2

«şi-acolo porneşte să admiri arta acelui maestru care-n sinea lui o iubeşte că-n veci de la ea ochiul nu şi-l ia. Vezi cum de-acolo se desprinde cercul pieziş ce poartă planetele, pentru a mulţumi lumea care le cheamă» (v. 10-15). Frumuseţea universului dovedeşte iubirea Creatorului pentru propria sa creaţie. Faţă de linia ecuatorului, zodiacul se desface pieziş, pentru a le răspunde dorinţelor pămînteşti care aşteaptă influenţa astrelor. “Cercul zodiacal, în care se mişcă orbitele soarelui şi ale planetelor, apare înclinat faţă de planul ecuatorial. Respectiva înclinare (de circa 23,5 grade) este obligatorie pentru a permite schimbarea de anotimpuri, fiindcă astfel soarele şi planetele nu se află mereu în zona ecuatorială, ci se deplasează la nord şi la sud de ea” (E.A. Panaitescu).

Pd_X_3

«Şi de nu le-ar fi calea piezişă, multe virtuţi din cer ar fi-n zadar şi mai toată puterea aici jos ar fi moartă; şi dacă drumul i s-ar abate mai mult ori mai puţin, smintită ar fi ordinea lumească jos şi sus» (v. 16-21). Detaliile ordinii cosmice sînt gîndite pentru funcţionarea armonioasă a ansamblului. “Dacă zodiacul ar fi paralel cu ecuatorul, am avea veri, primăveri şi ierni eterne, în regiunile ecuatoriale, temperate şi polare. Astfel influenţele cereşti nu s-ar putea realiza decît parţial, iar germenii de viaţă potenţială pe pămînt ar rămîne nedezvoltaţi. Ordinea cosmică ar fi grav alterată (în răspîndirea climei, a orelor diurne şi nocturne, a fenomenelor meteorologice) şi în cazul în care înclinarea ar fi mai mare sau mai mică decît cea normală” (E.A. Panaitescu).

Giovanni_di_Paolo

Advertisements