Înţelepciunea virtuoasă (2)

by Laszlo Alexandru

Pd_X_4

«Acum rămîi, cititorule, aşezat în bancă, meditînd la ce se pregustă, de vrei să fii mai voios decît obosit. Ţi-am pus în faţă: de-acuma te hrăneşte singur; fiindcă spre ea îmi trage toată grija acea materie pentru care m-am făcut scrib» (v. 22-27). Datoria cititorului este de a însoţi, prin studiu şi efort intelectual, călătoria fantastică a poetului, pentru a-i înţelege toate implicaţiile de cunoaştere. Bucuria noilor descoperiri va trebui să înfrîngă oboseala născută din strădanie. “Cele două apeluri solemne la cititor, din prima parte a cîntului (v. 7-8; 22-25) dezvăluie cîtă importanţă are pentru Poet acest scurt interval de contemplare a cerurilor; moment de blîndă pauză, cum el însuşi anunţă (v. 26-27), în mijlocul greutăţii unei materii care îi atrage toată grija. Dante nu vrea aşadar să ţină o lecţie de astronomie, ci să mărturisească emoţia care-l stăpîneşte, la vederea cerului înstelat şi a ordinii ce reglementează viaţa astrelor şi a planetelor: «Oare nu voi vedea oriunde lumina soarelui şi a stelelor? Oare nu voi putea oriunde, sub bolta cerului, să cercetez prea dulcile adevăruri?» (Epistola XII, 9). Fireşte că Dante, ca toţi învăţaţii din vremea sa, a studiat îndelung astronomia, dar spre ea, mai ales în Divina Comedie, a ştiut să se aplece cu suflet de poet. «Încercaţi să vă închipuiţi edificiul Comediei fără substratul său astronomic!… fără astronomia lui Ptolomeu şi a Sfîntului Toma, ba chiar amestecată puţin cu acea astronomie pe care Dante a cunoscut-o mai bine decît Toma, creştinînd-o, sublimată, noi n-am vedea înălţîndu-se între Pămînt şi Empireu cea mai uluitoare scară de perfecţiune spirituală, pe care fantezia unui poet şi-a închipuit-o… puţini pe lume şi-au înălţat ochii spre bolta cerească avînd o asemenea flacără plină de dorinţă, ca aceea care s-a aprins în ochii lui Dante…» (Fassò)” (E.A. Panaitescu).

Pd_X_5

«Slujitorul mai mare al naturii, care cu valoarea cerului lumea o imprimă şi cu lumina sa timpul îl măsoară» (v. 28-30). Soarele – cel mai eficient distribuitor al influenţelor divine asupra lumii muritoare – îşi urma călătoria pe bolta cerească. “Dante este deja în cerul Soarelui şi mutarea sa din cel al lui Venus se realizează aproape în afara timpului: îşi dă seama de ea doar cînd a ajuns. Condiţia lui este cea a omului care nu simte trecerea imperceptibilă a timpului, care marchează formarea şi concretizarea unui gînd. Fireşte e vorba de primul gînd, nu de celelalte: prin asta se înţelege gîndul ce apare pe neaşteptate, ca într-un proces de iluminare neprecizată, care scapă oricărui control al conştiinţei: ea îşi dă seama de el doar cînd e prezent deja, format şi controlat în mod raţional” (T. Di Salvo).

Pd_X_6

«cu partea aceea unit, care mai sus e amintită, se rotea printre spirele în care zilnic mai iute se-arată; şi eu eram cu el; dar de urcuş n-am prins de veste, decît ca omul care pricepe, înaintea primului gînd, doar cînd apare» (v. 31-36). Pătrunderea lui Dante în cercul Soarelui se realizează pe neobservate pentru călătorul din lumea de dincolo. “După sistemul ptolomeic, Soarele, care în echinocţiul de primăvară (v. 8-9) este în conjuncţie cu Berbecul, descrie în mişcarea sa o spirală, trecînd tot la şase luni de la un tropic la altul. Mişcîndu-se de la tropicul Capricornului la cel al Racului, în perioada dintre echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară, Soarele răsare tot mai devreme la orizontul emisferei boreale, prin lungirea progresivă a zilelor” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_Firenze

Advertisements