Viaţa şi faptele Sfîntului Francisc (3)

by Laszlo Alexandru

Pd_XI_7

«Între Tupino şi apa ce coboară de pe dealul ales de fericitul Ubaldo, o coastă-mbelşugată de înalt munte se sprijină, de unde Perugia simte frig şi cald pe la Porta Sole; şi în spate plîng de jugul greu Nocera şi Gualdo» (v. 43-48). În spaţiul dintre rîurile Tupino şi Chiascio (ales odinioară de Ubaldo ca loc de trai în pustiu), există un deal fertil, lîngă muntele înalt. De-acolo suportă Perugia bătaia vînturilor reci sau calde, care intră în cetate pe la Porta Sole. Pe versantul celălalt se află două localităţi umbrite de razele soarelui. “Înainte de-a prezenta figura Sfîntului Francisc, Poetul prezintă locul în care s-a născut, mediul în care a început să-şi exercite misiunea. Printre văile dintre Tupino şi Chiascio se înalţă un masiv muntos (al cărui vîrf mai înalt este Subasio, pe care se află Assisi), care la nord-vest coboară spre Spoleto şi Perugia pe un deal îmbelşugat. Apele rîului Chiascio coboară pe dealul de lîngă Gubbio, nu departe de muntele Ingino, pe care fericitul Ubaldo Baldassini, episcop de Gubbio între 1129 şi 1160, a dus o viaţă de pustnic. Perugia, care apare în faţa muntelui Subasio, primeşte de pe înalt munte, în partea răsăriteană, unde se află Porta Sole (azi distrusă) curenţii reci sau calzi, în funcţie de anotimpuri. În spatele muntelui Subasio şi aşadar în direcţie opusă faţă de Assisi, se află Nocera şi Gualdo Tadino sub jugul greu, fiindcă nu doar că masivul muntos nu le apără de vînturi, dar le răpeşte şi puţinele ore însorite de care s-ar bucura. Alţi comentatori, bazîndu-se pe Benvenuto da Imola, propun o altă explicaţie: cele două oraşe plîng sub jugul greu al peruginilor, care le-au dominat între sfîrşitul sec. al XIII-lea şi începutul sec. al XIV-lea. După alţii, opresiunea ar fi cea exercitată de guvernul lui Robert de Anjou” (E.A. Panaitescu).

Pd_XI_8

«Pe coastă, unde-şi frînge panta, s-a născut pe lume un soare, cum face uneori acesta din Gange. Deci cine de-acest loc vorbeşte, să nu spună Ascesi, că puţin ar spune, ci Orient, dacă vrea să vorbească potrivit» (v. 49-54). În cetatea situată pe marginea pantei s-a născut Francisc din Assisi. A fost un eveniment la fel de important ca naşterea soarelui din Gange. De fapt oraşul lui natal, a cărui denumire echivalează cu “ascensiunea”, ar trebui rebotezat cu numele de Orient. “Lumina spirituală a Sfîntului Francisc are aceeaşi intensitate ca a soarelui cînd, la echinocţiul de primăvară, răsare, faţă de meridianul Ierusalimului, în punctul său cel mai oriental (din Gange)” (E.A. Panaitescu). “Continuă în această terţină comparaţia dintre soarele adevărat şi soarele alegoric. Întrucît în vechiul nume al lui Assisi – Ascesi – Dante vede cuvîntul «ascendere», el observă că odată cu naşterea lui Francisc din Assisi nu doar că se produce o ascensiune, ci efectiv o naştere a unui nou soare, drept care locul ar merita numele de Orient. Legenda franciscană, în care Dante se include cu mare forţă, are o deosebită importanţă în istoria literaturii şi a artelor, mai ales în Italia, pe care n-am putea s-o neglijăm într-o încadrare istorică. În timpul vieţii lui Francisc, s-a încins dezbaterea între discipolii mai severi ai sfîntului, atenţi la opera lui sculptată invincibil în spirit, şi cei înclinaţi spre un compromis, care să-i permită societăţii şi istoriei să-şi însuşească într-o manieră profundă moştenirea sa. Pe plan artistic, s-a format o tradiţie ce-a văzut de o parte expresia hagiografică a pietismului spiritual (cu Legenda trium sociorum şi Fioretti), de alta creaţiile devotate ale lui Cimabue şi Giotto. Dante se dispune în această tradiţie artistică, dar devine «autorul unui portret şi aproape reprezentantul unei şcoli iconografice, care accentuează aspectele de înflăcărare, extaz, transă» (Apollonio), preluînd, în plus, inspiraţia naturalistă. Astfel introducerea peisagistică, dezvoltată pe tema soarelui şi amplu învăluită în alegoria orientului, se sprijină pe date concrete şi variat contrapuse: apele şi ţinuturile, căldura şi frigul de la Perugia, prin Porta Sole, umbra masivului muntos peste Nocera şi Gualdo, pe versantul celălalt” (E.A. Panaitescu).

Pd_XI_9

«Încă nu era departe de naştere, cînd pămîntul a început să simtă o alinare a marii lui vrednicii; căci pentru o doamnă, încă de tinerel, cu tatăl lui s-a războit, căreia, asemeni morţii, nimeni nu-i deschide uşa cu drag» (v. 55-60). Încă din tinereţe, Francisc a intrat în conflict cu tatăl său, pentru că voia să trăiască în sărăcie. “Din versul 55 Dante începe să povestească etapele principale din viaţa Sfîntului Francisc, luîndu-şi ca sursă de informaţie biografia Sfîntului, scrisă de Tommaso da Celano şi pe cea scrisă de Sfîntul Bonaventura. Francisc, fiul negustorului Pietro Bernardone, a părăsit lucrurile pămînteşti şi şi-a început viaţa ascetică în 1206, la vîrsta de 24 de ani. Temelia noii sale vieţi şi a doctrinei sale a fost iubirea de sărăcie. Pentru ea a trebuit să lupte cu împotrivirea îndîrjită a tatălui său, care a ajuns să-l citeze în faţa tribunalului episcopal din Assisi, în 1207. Cu acea împrejurare, Francisc nu doar că a renunţat la toate bunurile sale, dar în prezenţa episcopului şi a poporului i-a restituit tatălui pînă şi hainele pe care le avea pe el. «Tema nunţii mistice, amplu tratată în literatura franciscană din Duecento… constituie centrul în jurul căruia se compune, după tehnica oratorică, întregul panegiric dantesc» (Sapegno)” (E.A. Panaitescu).

Cimabue

Advertisements