Elogierea Sfîntului Dominic (5)

by Laszlo Alexandru

Pd_XII_13

«După ce s-a făcut logodna la izvorul sfînt între el şi credinţă, unde şi-au dăruit ambii mîntuirea, femeia ce pentru el şi-a dat acceptul a văzut în somn ce rod minunat urma să iasă din el şi din urmaşi» (v. 61-66). Prin botez, Dominic şi-a legat viaţa de credinţă. Naşa lui a văzut în vis măreţul viitor care-l aşteaptă pe copil. “Dante aminteşte alta dintre numeroasele legende referitoare la viaţa Sfîntului Dominic. Naşa a visat copilul cu o stea în frunte, simbol al călăuzirii luminoase pe care el şi ordinul său îl vor oferi lumii întregi” (E.A. Panaitescu). “O cununie a marcat raportul dintre Francisc şi Sărăcie, o altă cununie, promiţînd de asemeni rezultate fructuoase, defineşte activitatea lui Dominic, iar cununia se celebrează între el şi credinţa creştină. Doar că logodna lui Francisc are forţă dramatică şi este o reprezentaţie sacră, cu diverse personaje, acuzatori, acuzat, judecător, mulţime de oameni care asistă; aici logodna se reduce la un botez, unde rolul principal îi revine naşei: în faţa ei stă preotul care celebrează; lipsesc orice mişcare, orice contrast. Scena e rece şi are singura utilitate retorică de-a se plasa în simetrie cu logodna lui Francisc: există doar pentru asta” (T. Di Salvo).

Pd_XII_14

«Şi ca să fie cum era atare, de-aici a plecat duhul să-l numească din posesivul celui ce era totul. Dominic i-au spus; şi vorbesc de el ca de plugarul ales de Cristos pe ogorul lui să-l ajute» (v. 67-72). Cerul i-a inspirat pe părinţii lui să-i dea numele prin care să marcheze faptul că-i aparţine efectiv lui Dumnezeu. Se născuse cel pe care Atotputernicul l-a destinat să pună ordine pe domeniul său. “Dominic este transcrierea posesivului Dominicus, care derivă din Dominus (Domnul). Trebuie să amintim, în legătură cu aceasta, marea importanţă pe care i-o atribuia Evul Mediu numelui, în care, după concepţia vremii, se închidea caracteristica esenţială a individului ce-l purta” (E.A. Panaitescu).

Pd_XII_15

«Iute a părut sol şi serv al lui Cristos; căci prima iubire ce-n el s-a arătat a fost pentru primul sfat ce-a dat Cristos. Adesea a fost tăcut şi treaz găsit pe jos de doica sa, parcă spunea: “De asta am venit”» (v. 73-78). Încă din copilărie şi-a arătat preferinţa pentru îndemnul la sărăcie pe care l-a oferit Isus. “Pentru primul sfat ce-a dat Cristos: Dante poate că se referă la prima fericire («Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!», Matei 5, 3; cf. şi Luca 6, 20), sau la răspunsul dat de Cristos tînărului care l-a întrebat cum să obţină viaţa veşnică: «du-te de vinde ce ai, dă la săraci… apoi vino şi urmează-Mă» (Matei 19, 21). Este preferabilă prima interpretare, care subliniază motivul, reluat în terţina următoare, al sărăciei ca umilinţă spirituală” (E.A. Panaitescu). “Să se observe că nu poate să rimeze «Cristos» cu nici un alt cuvînt” (T. Di Salvo).

Miniatura_settentrionale

Advertisements