Elogierea Sfîntului Dominic (6)

by Laszlo Alexandru

Pd_XII_16

«Oh, tatăl lui cu-adevărat Felice! şi mama lui cu-adevărat Giovanna, de-i tîlcuit aşa cum se zice! Nu cu strădanie lumească, pentru care azi se spetesc Ostiense şi Taddeo, ci de drag de mană adevărată» (v. 79-84). Un asemenea copil şi-a făcut tatăl fericit şi mama binecuvîntată. A devenit repede celebru nu prin învăţături de drept canonic sau de medicină, ci prin iubirea pentru adevărata înţelepciune. “După etimologia ebraică, preluată de lexicografia medievală, numele Giovanna înseamnă «harul lui Dumnezeu», «preferată de harul lui Dumnezeu»” (E.A. Panaitescu). “Evul Mediu a găsit cu plăcere corespondenţe între nume şi persoanele care le purtau şi a făcut din asta o teorie, a interpretării numelor, care trebuiau cercetate în sensul lor originar, inclusiv cu ajutorul ştiinţei etimologice, care însă era folosită într-un mod neştiinţific, în funcţie de afinitatea sunetelor. Un text, faimos pe atunci şi din care s-au documentat cercetătorii din Duecento şi Trecento (inclusiv Petrarca) a fost Derivazioni de Uguccione da Pisa, mort în 1210. Dante a cunoscut acel text şi l-a citat în Convivio (…). De fapt şi pe această cale, în afară de cea a interpretării astrologice, Evul Mediu încerca să derive toate întîmplările naturale şi umane, în aspectele mai relevante, dar şi în cele mai modeste, cum erau numele persoanelor, din teza centrală că toate provin de la Dumnezeu şi toate se întorc la Dumnezeu. Este fericit (Felice) aşadar tatăl lui Dominic fiindcă a dat viaţă unui asemenea fiu şi Giovanna e cu adevărat mama sa. Iar Giovanna, cum spune obişnuitul text al lui Teodoric, la care Dante s-a gîndit în acest episod, în ebraică însemna «harul lui Dumnezeu»” (T. Di Salvo). “Se spetesc Ostiense…: Enrico di Susa, episcop şi cardinal de Ostia, mort în 1271, a fost un celebru cercetător al dreptului canonic (a scris o Summa foarte răspîndită), care a predat la universităţile din Bologna şi Paris. Taddeo: după unii e Taddeo d’Alderotto, celebru medic florentin, autorul multor scrieri de medicină, după alţii e Taddeo Pepoli, poet şi jurisconsult bolognez, contemporan cu Dante” (E.A. Panaitescu).

 Pd_XII_17

«în scurtă vreme s-a făcut mare învăţat; încît s-a pus să cutreiere via ce iute se uscă, dacă vierul e nevolnic» (v. 85-87). Sfîntul s-a implicat grabnic în restabilirea ordinii pe teritoriul credinţei, care fusese neglijată. “În scurtă vreme… mare învăţat: timpul e scurt, cunoaşterea dobîndită e mare. Cele două adjective exprimă zelul fierbinte şi înaltele capacităţi ale lui Dominic” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XII_18

«Şi la tronul ce odinioară a fost mai darnic cu sărmanii drepţi, nu prin el, ci prin cel ce-acolo şade greşeşte, nu să împartă doi sau trei din şase, nu venitul din prima parohie, nu decimas, quae sunt pauperum Dei a vrut, ci împotriva lumii rătăcite a cerut voie să lupte, pentru sămînţa din care te înfăşoară acum douăzeci şi patru de plante» (v. 88-96). Dominic a mers la sediul papal, care odinioară fusese generos cu lumea nevoiaşă, dar care nu mai era astfel, nu din vina instituţiei înseşi, ci a pontifului delăsător. Viitorul sfînt a cerut acolo nu aprobarea de-a le distribui săracilor obişnuita cotă de o jumătate sau o treime din sumele destinate actelor de binefacere. A pretins nu beneficiile obţinute din prima parohie rămasă vacantă. A solicitat nu zeciuiala care li se cuvine celor sărmani. Ci a cerut permisiunea de-a lupta împotriva ereticilor, pentru consolidarea adevăratei credinţe, din care au răsărit cei douăzeci şi patru de fericiţi, care acum îl înconjoară pe Dante. “Mergînd la Roma în 1205, Dominic a obţinut de la Papa Inocenţiu al III-lea permisiunea de-a începe să predice împotriva ereticilor albigenzi din Provenţa. În 1215 i-a cerut aprobarea pentru ordinul său călugăresc, însă i-a fost dată numai de Honoriu al III-lea în 1216” (E.A. Panaitescu).

Firenze

Advertisements