Elogierea Sfîntului Dominic (9)

by Laszlo Alexandru

Francesco_Traini2

Pd_XII_25

«Illuminato şi Augustin sînt aici, ce-au fost printre primii desculţi sărmani, care prin căpăstru au legat cu Domnul prietenie» (v. 130-132). Alături de Bonaventura, în cercul Soarelui mai stau Illuminato da Rieti şi Agostino di Assisi, printre primii aderenţi la franciscanism. “Începe acum trecerea în revistă a celei de-a doua coroane. Şi începe cu doi franciscani umili, dintre cei dintîi discipoli ai Sfîntului Francisc, ambii amintiţi de Bonaventura în Legenda sa (alţii trei, Bernard, Egidiu şi Silvestru, fuseseră numiţi în cîntul XI, 79-83); primul l-a însoţit în Orient, al doilea a murit în aceeaşi zi cu el: fiind grav bolnav, a văzut sufletul lui Francisc ridicîndu-se la ceruri şi a exclamat: «Aşteaptă-mă, Părinte, aşteaptă-mă că vin cu tine!». Punînd doi desculţi sărmani alături de Bonaventura, în deschiderea ghirlandei înţelepţilor, Dante parcă vrea să arate că mistica e totodată o cale spre adevărata înţelepciune, care este cunoaşterea lui Dumnezeu, după cum însuşi Bonaventura arătase în învăţăturile lui” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XII_26

«Hugo de Saint Victor e aici cu ei şi Pietro Mangiadore şi Pietro Ispano, care jos străluceşte în douăsprezece volume; Natan profetul şi mitropolitul Crisostom şi Anselm şi-acel Donato, care pe prima artă a binevoit a pune mîna» (v. 133-138). Alte duhuri fericite, care stau printre înţelepţi: teologul Ugo da San Vittore, comentatorul biblic Pietro Mangiadore şi logicianul Pietro Ispano, care a rămas faimos prin opera sa în douăsprezece volume. Tot acolo se află profetul Natan, Sfîntul Ioan Gură de Aur, teologul Anselm de Canterbury şi gramaticianul Elio Donato. “Hugo, născut la Ipres, în Flandra, pe la 1097, a fost canonic la abaţia Saint Victor lîngă Paris, unde a murit în 1141. A fost un faimos teolog din curentul mistic al scolasticii. Pietro Mangiadore (Petrus Comestor) s-a născut la Troyes, în Franţa, la începutul sec. al XII-lea şi a murit la abaţia Saint Victor în 1179, după ce a fost cancelarul universităţii din Paris. Opera lui, Historia Scholastica, este un comentariu alegoric al Bibliei. Pietro Ispano, născut la Lisabona pe la 1226, a fost medic şi teolog de mare reputaţie. Devenit cardinal, a fost ales ca papă cu numele de Ioan al XXI-lea în 1276. A scris Summulae logicales în douăsprezece volume. Natan, profetul ebraic, l-a certat pe David pentru adulterul său cu Batşeba (II Samuel 12, 1 sqq.). Sfîntul Ioan de Antiohia, zis Crisostomul, «gură de aur», pentru vorbirea sa pricepută, a fost mitropolit la Constantinopol şi a murit în 407. Este unul dintre marii Părinţi ai Bisericii greceşti, autor de nenumărate scrieri teologice şi morale. Anselm din Aosta (1033-1109) a intrat în ordinul benedictin şi a devenit arhiepiscop de Canterbury în 1093. Este unul dintre cei mai mari teologi din Evul Mediu. Elio Donato, celebru gramatician din sec. al IV-lea, a fost maestrul Sfîntului Ieronim. Opera lui cea mai importantă este Ars gramatica şi a constituit în şcoli, de-a lungul secolelor, textul oficial pentru studierea gramaticii («prima» dintre cele şapte ştiinţe sau arte din Trivium şi Quadrivium) şi a limbii latine” (E.A. Panaitescu).

Pd_XII_27

«Raban e aici şi-mi luceşte alături calabrezul abate Gioacchino, cu duh profetic înzestrat. Să-l laud pe acest paladin m-au îndemnat curtenia înflăcărată a fratelui Toma şi vorba sa limpede; şi s-au mişcat cu mine aceşti tovarăşi’» (v. 139-145). Tot acolo se află teologul german Rabanus şi abatele italian Gioacchino da Fiore. Interlocutorul lui Dante, Sfîntul Bonaventura, a fost încurajat în elogierea Sfîntului Dominic, după ce-a auzit cuvintele calde ale Sfîntului Toma la adresa Sfîntului Francisc. Tovarăşii săi de fericire i-au aprobat afirmaţiile, prin intermediul cîntecului şi al dansului. “Rabanus Maurus (776-856), născut la Mainz, a fost călugăr benedictin şi arhiepiscop al oraşului său. A scris opere de teologie şi de exegeză biblică, foarte răspîndite în Evul Mediu. Gioacchino, născut la Celico, în Calabria (1130-1202), a intrat într-o mănăstire cisterciană, dar în 1189 şi-a întemeiat propriul ordin, al cărui sediu a fost în abaţia Fiore, pe platoul muntos Sila. În operele sale de exegeză biblică (printre care faimosul comentariu la Apocalipsă), a devenit susţinătorul unei reforme spirituale a Bisericii şi al unei regenerări morale a lumii. Acestea ar fi trebuit să pornească din 1260, cu începutul unei noi ere, cea a Sfîntului Duh, după era Tatălui şi era Fiului. Multe dintre ideile lui au fost condamnate de Biserică, dar Dante, cum s-a întîmplat deja cu Siger din Brabant, nu doar arată că admiră la el iubirea pentru înţelepciune, dar şi că ştie «să înţeleagă şi să ierte unele greşeli, nedatorate propriu-zis unei voinţe de răzvrătire, ci setei de adevăr, care la Gioacchino – de unde simpatia specială a lui Alighieri – era însoţită de dorinţa aprinsă de înnoire purificatoare şi creştină a lumii şi a sensului mesianic al aşteptării, care erau atît de vii şi în spiritul lui Dante» (Grabher)” (E.A. Panaitescu). “‘l discreto latino: vorbirea sa clară şi precisă; latino pentru «discurs», «cuvinte»; discreto (de la discernere) indică probabil calitatea specifică a argumentaţiei Sfîntului Toma, bazată pe distincţii” (Chiavacci Leonardi).

Miniatura_bolognese

Advertisements