Continuă explicaţiile Sfîntului Toma (1)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_fiorentina2

Al patrulea cer, al Soarelui. Hora dublă a sufletelor fericite. Sfîntul Toma despre diversitatea inteligenţelor umane. Înţelepciunea lui Adam şi a lui Cristos. Solomon dispunea de înţelepciune politică, mai importantă pentru un rege decît cea ştiinţifică sau cea filosofică. Valoarea prudenţei în judecata asupra lumii. Evoluţia unui individ e imprevizibilă.

Pd_XIII_1

«Să-şi închipuie, cine poate bine pricepe, ce-am văzut acum (şi să-şi reţină imaginea, în timp ce spun, ca stînca tare), cincisprezece stele ce-n diverse colţuri cerul îl însufleţesc aşa senin, că se-nvinge orice înnorare» (v. 1-6). Pentru a-l ajuta să priceapă mai bine imaginea pe care călătorul din Paradis o zăreşte, poetul îl îndeamnă pe cititor să-şi închipuie două cercuri concentrice de stele. “Spectacolul la care asistă acum Dante, cu cele două ghirlande de duhuri fericite care îşi reiau dansul, mişcîndu-se în direcţie opusă una faţă de cealaltă, este dintre acelea care nu există pe pămînt şi la a cărui reprezentare vorbirea noastră, tocmai fiindcă e limitată, nu poate ajunge. Ţine de o lume supranaturală, aşadar netransferabilă pe pămînt, imposibil de măsurat cu mijloacele noastre, incapabilă de o descriere adecvată. (…) Dante îşi îndeamnă cititorul să dispună cîteva dintre stelele pe care le cunoaşte, în număr de douăzeci şi patru, în anumite figuri în stare să redea imaginea pe care el a văzut-o. (…) Această temă a distanţei dintre viziunile asupra mişcării, a luminii etc. din Paradis şi fenomenele asemănătoare de pe pămînt nu este nouă la Dante: prezentarea din cîntul de faţă, cu durata excepţională de 24 de versuri (lucru neobişnuit la Dante, unde în medie terţinele legate sînt două sau trei, nu opt!) este doar o variaţiune cu tendinţă de amplificare” (T. Di Salvo). “Conform sistemului astronomic ptolomeic, există cincisprezece stele mari, care ţin de diverse constelaţii şi sînt răspîndite în diverse locuri pe cer” (E.A. Panaitescu).

Pd_XIII_2

«să-şi închipuie carul căruia sînul cerului nostru i-ajunge zi şi noapte, că de-ntoarce oiştea nu dispare; să-şi închipuie gura cornului ce-ncepe la vîrful osiei, unde se-nvîrte prima roată» (v. 7-12). Grupurile de lumini virtuoase din cer seamănă cu gruparea stelelor din Carul Mare şi Carul Mic. “Cele şapte stele din Carul Mare, mişcîndu-se foarte aproape de polul ceresc, nu dispar niciodată, nici ziua, nici noaptea, de pe cerul emisferei nordice. Constelaţia Carului Mic este comparată cu un corn: extremitatea mai largă e constituită din cele două stele mai luminoase, iar extremitatea mai strîmtă coincide cu Steaua Polară. Aceasta ocupă vîrful axei cereşti, în jurul căreia îşi desfăşoară rotaţia Primul Mobil” (E.A. Panaitescu).

Pd_XIII_3

«că a făcut din sine două semne pe cer, cum a făcut fata lui Minos, cînd a simţit gerul morţii; şi unu-ntr-altul îşi pune razele, iar ambele se rotesc de primul merge-nainte iar altu-napoi» (v. 13-18). Duhurile virtuoase, dispuse în constelaţii, pot fi închipuite prin asemănare cu legenda Ariadnei transformate, după moarte, într-o constelaţie. Cele două cercuri de lumini se învîrteau pe cer în direcţii opuse. “Poetul îl invită pe cititor să-şi închipuie că cele douăzeci şi patru de stele pe care tocmai le-a enumerat formează două constelaţii grandioase, cu cîte douăsprezece stele fiecare, concentrice şi rotindu-se în sens opus, care se aseamănă, prin forma lor, cu constelaţia circulară Corona. Aceasta din urmă, după povestea ovidiană (Metamorfoze VIII, 176-182) a avut o origine cu totul neobişnuită: atunci cînd fiica lui Minos, Ariadna (care l-ar fi ajutat pe Teseu să-l ucidă pe Minotaur) a fost părăsită de eroul atenian, zeul Bahus a transformat într-o constelaţie ghirlanda de flori pe care fetişcana o purta pe cap. Totuşi Dante pare să facă aluzie chiar la metamorfoza Ariadnei, care ar fi devenit o constelaţie în clipa morţii” (E.A. Panaitescu).

San_Marco_Venezia

Advertisements