Continuă explicaţiile Sfîntului Toma (5)

by Laszlo Alexandru

Pd_XIII_13

«Apoi coboară spre ultimele tării, din treaptă-n treaptă, astfel devenind că nu mai face decît mici contingenţe; şi-aceste contingenţe le-nţeleg a fi lucruri zămislite, pe care le produce cu sămînţă şi fără sămînţă cerul mişcîndu-l» (v. 61-66). Atunci cînd ajunge în cerurile mai îndepărtate, lumina divină îşi pierde treptat puterile, încît produce doar lucruri efemere (contingenţe). Acestea apar prin intermediul cerurilor şi sînt creaţii animale şi vegetale (cu sămînţă), sau minerale (fără sămînţă). “Corurile de îngeri comunică spre cer lumina divină, care astfel poate ajunge, în lumea sublunară, la materia pură, adică la materia care primeşte «forma». Ajunsă aici, însă, lumina respectivă şi-a pierdut mult din puterea de pătrundere, drept care este în măsură să producă, mereu prin acţiunea cerurilor (v. 65-66), doar elemente de mică valoare (contingenţe: lucruri ce pot să existe sau să nu existe) şi supuse distrugerii: organisme vegetale şi animale (generate cu sămînţă) precum şi minerale (generate fără sămînţă)” (E.A. Panaitescu). “În timpul călătoriei, de la punctul de pornire (Dumnezeu) pînă la creaturile din natură, puterile virtuoase se atenuează şi ajung parcă depotenţate pînă la fiinţe: de aceea nu-şi pot transmite asupra lucrurilor forţa iniţială şi de aceea lucrurile sînt contingente, lipsite de nemurire, supuse păcatului, suferinţei” (T. Di Salvo).

Pd_XIII_14

«Ceara acestora şi cine la formă o duce nu-s la fel; şi de aceea sub semnul ideal apoi mai bine sau mai rău străluce» (v. 67-69). Materia din care apar aceste creaturi este diferită, iar influenţele cereşti nu sînt mereu dispuse în mod identic. De aceea lucrurile efemere, astfel create, sînt mai bune sau mai rele. “Nu-s la fel: de fapt poate să se modifice starea în care se află materia, sub acţiunea cerurilor, şi se poate schimba influenţa cerurilor asupra pămîntului, odată cu modificarea poziţiei lor şi a conjuncţiei dintre ele” (E.A. Panaitescu). “Tocmai pentru că puterea divină este concepută ca un fel de iradiere, de lumină ce iese dintr-un centru şi de acesta se depărtează treptat, ca orice lumină, cu cît se depărtează de sursa ei, cu atît se diminuează. Este un concept ciudat pentru noi; dar numai prin această identificare divinitate-lumină medievalii explicau pe de o parte influenţele cereşti, pe de altă parte manifestarea lor nu totdeauna victorioasă. Din etern se coboară aşadar în contingent, spre lucrurile trecătoare, spre ceea ce poate să existe sau nu. Astfel se include în sfera contingentului tot ceea ce există pe pămîntul locuit de noi” (T. Di Salvo). “Ceara: imagine obişnuită la Dante şi în filosofia vremii; materia este o masă pasivă, un fel de ceară peste care coboară sigiliul care determină, distinge, individualizează, face dintr-o fiinţă oarecare ceva precis şi inconfundabil” (T. Di Salvo).

Pd_XIII_15

«De aceea se-ntîmplă că acelaşi lemn, după specie, mai bune sau mai rele fructe dă; şi voi vă naşteţi cu diverse iscusinţe. De-ar fi desăvîrşită ceara şi-ar fi cerul în virtutea sa supremă, lumina din sigiliu s-ar vădi toată» (v. 70-75). Astfel se explică faptul că doi copaci din aceeaşi specie dau fructe diverse. Iar oamenii sînt diferiţi. Dacă n-ar exista variaţii în calitatea materiei prime şi în acţiunea cerească, toată virtutea divină s-ar regăsi în creaturile contingente. “Dante, laolaltă cu ceilalţi filosofi, n-a explicat mecanismul prin care influenţa acţionează diferit, în funcţie de situaţii diverse, şi produce oameni sau lucruri cu puteri şi efecte inegale. S-a mulţumit cu exemple pe linia afinităţilor, cum a fost cu lumina. S-a limitat de fapt să constate diferenţa şi aşadar inegalitatea, diversitatea de perfecţiune, aşadar diversitatea prezenţei divine. Fireşte că asta nu explică principiul că virtutea divină ajunge atenuată pînă la creaturi: nu e convingător, nu e un fapt fizic, ca lumina” (T. Di Salvo).

Miniatura_parigina2

Advertisements