Continuă explicaţiile Sfîntului Toma (8)

by Laszlo Alexandru

Pd_XIII_22

«Cu diferenţa asta ia-mi cuvintele; şi aşa pot sta lîngă cele ce crezi de primul tată şi de Îndrăgitul nostru. Şi asta să-ţi fie ca plumbu-n picioare, ca să umbli ca omul ostenit la ‘da’ şi ‘nu’, cînd nu le vezi» (v. 109-114). Dacă afirmaţiile lui sînt corect înţelese, se constată că nu există vreo contradicţie: Solomon a fost cel mai înţelept rege, Adam şi Isus au fost cei mai înţelepţi oameni. Situaţia aceasta trebuie să-l îndemne pe Dante la prudenţa de judecată şi evitarea oricărei pripeli. “Sfîntul Toma trece aici de la raţionamentul teoretic la instruirea practică. Este a treia parte a discursului său, care se leagă anevoios de celelalte, cum se întîmplă cu toate aluziile din acest text, adînc scolastice” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XIII_23

«că e printre neghiobi mai jos acela ce fără diferenţe afirmă ori neagă, şi într-un caz, şi-n altul; fiindcă se-ntîmplă de multe ori ca părerea lumii să încline în partea falsă, şi-apoi slăbiciunea înlănţuie gîndirea» (v. 115-120). Cei mai mari proşti sînt oamenii care afirmă sau contestă ceva, fără să facă distincţiile necesare. Adeseori lumea îşi face o părere fără să analizeze cu atenţie situaţia, iar apoi nu vrea să renunţe la aceasta, fiindcă s-a legat afectiv de ea. “După ce s-a format opinia falsă, slăbiciunea, adică legarea afectuoasă de propria părere, ţine prizonieră gîndirea, împiedicînd-o să-şi exercite liber propria acţiune. Terţina desemnează cu acuitate o tipică situaţie psihologică, cea a dependenţei gîndirii de sentiment, a înlănţuirii afectuoase de propriile judecăţi anterioare (cele care, pe bună dreptate, se cheamă «prejudecăţi»)” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XIII_24

«Mai rău ca degeaba de la ţărm porneşte, căci nu se-ntoarce cum era, cine după adevăr, fără priceperi, pescuieşte. Şi pentru asta pe lume-s dovezi clare Parmenide, Melisso şi Brisso şi mulţi care umblau şi nu ştiau încotro» (v. 121-126). Cel ce caută adevărul, fără a avea o metodă corectă de gîndire, greşeşte mai mult decît omul ce porneşte într-o călătorie inutilă: la întoarcere va fi încărcat şi de erori, nu doar de propriile neghiobii. Au existat unii gînditori greci, ilustrativi pentru această situaţie: au activat intelectual fără a avea o metodă valabilă. “Dovezi clare: exemple clare. În legătură cu acest risc, de-a cădea în greşeală dacă nu avem necesarele capacităţi de discernămînt, Sfîntul Toma dă acum exemple de nume faimoase, din două categorii; filosofii păgîni şi teologii creştini, adică reprezentanţii celor două ştiinţe, umană şi divină. Primii au greşit în folosirea raţiunii naturale, ceilalţi în interpretarea Scripturii, primii căzînd în lipsă de logică, ceilalţi în erezie. Măsura adevărului e pentru Dante, în primul caz, Aristotel, în al doilea, doctrina Bisericii” (Chiavacci Leonardi). “Parmenide şi Melisso au fost doi filosofi greci din sec. al V-lea î.Cr., care au ţinut de şcoala eleată şi au fost acuzaţi de Aristotel, în prima carte din Metafizica, de faptul că le lipseau metodele de cercetare (cf. şi Monarchia III, IV, 4, unde Dante reia această judecată severă). Tot grec a fost şi Brisso care, la fel ca maestrul său Euclid, a studiat mai cu seamă problemele de geometrie” (E.A. Panaitescu).

Giovanni_di_Paolo3

Advertisements