Dansul luminii (2)

by Laszlo Alexandru

Pd_XIV_4

«Cum, de mai multă veselie împinşi şi traşi, uneori cei ce joacă-n horă îşi ridică glasul şi-şi bucură gestul, aşa, la rugămintea rapidă şi cuvioasă, sfintele cercuri au arătat nouă voioşie în rotire şi-n dulce notă» (v. 19-24). În timpul dansului, participanţii sînt uneori atinşi de o veselie neaşteptată şi sînt cuprinşi de frenezie. La fel şi-au manifestat veselia duhurile luminoase, dispuse roată în jurul celor doi. “Dansul, muzica şi cîntecul erau componentele vieţii nobiliare la curte şi umpleau de farmec viaţa cavalerească: erau una din notele ei esenţiale. (…) Aici toate acestea sînt folosite cu un rol religios şi fiecare element devine o manifestaţie liturgică” (T. Di Salvo).

Pd_XIV_5

«Cine se plînge că murim aici spre a trăi acolo sus, n-a văzut dincolo răcoarea ploii eterne» (v. 25-27). Omul nu trebuie să regrete moartea pămîntească, dacă ştie că va asista la asemenea spectacol pe lumea cealaltă. “Un comentariu neaşteptat al naratorului întrerupe relatarea, adresîndu-se cititorului (ca în X, 74-75), cu o mişcare simplă şi directă, un efect viu şi absolut veridic. Cine se lamentează că omul este obligat pe pămînt să moară pentru a ajunge la viaţa eternă din ceruri, n-a văzut acolo sus, cum am văzut eu, împăcarea dulce şi sublimă revărsată peste duhurile fericite, din ploaia eternă, de harul divin. Ploia este o formă provensală (din lat. pluvia), folosită ca rimă şi în XXIV, 91; în alte părţi sînt tot formele toscane piova şi pioggia” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XIV_6

«Acel un, doi, trei ce-n veci trăieşte şi domneşte-n veci în trei şi-n doi şi-n un, nemărginit şi totul mărgineşte, de trei ori a fost cîntat de fiecare din duhuri cu-atare melodie, că pentru orice merit ar fi justă răsplată» (v. 28-33). Sfînta Treime, eternă şi atotputernică în trei persoane, nelimitată în univers, a fost slăvită de trei ori prin cîntec, de către duhurile fericite. “În cele două versuri care dispun într-un du-te – vino cele trei numere, în sens invers, pentru a reprezenta unitatea circulară, Dante exprimă cu ajutorul poeziei, în mod muzical şi totodată elevat teologic, taina inexprimabilă în termeni raţionali, a unităţii şi a trinităţii lui Dumnezeu” (Chiavacci Leonardi). “Cele două terţine vor să spună că se înălţa un cînt de slavă, de la duhurile fericite către Sfînta Treime. Însă termenii verbali şi combinaţia lor sintactică se pot considera o capodoperă de retorică nobilă. În versurile 27-28, la cele două extremităţi, se plasează numerele uno, due e tre, dispuse invers, în centru se repetă de două ori adverbul sempre, doar verbele nu se repetă, care apar însă şi sînt pronunţate ca o diadă (vive e regna), cu o semnificaţie complementară; numărul trei este reluat în terţina următoare, care se integrează în tematica generală a cîntului (cantato… melodia), pe cînd diada celor două verbe din prima terţină se repetă şi se încheie cu două substantive, fiecare însoţit de un adjectiv (ogne merto… giusto muno). Dacă am vrea să intrăm şi mai adînc în subtilităţi, am spune că tema Sfintei Treimi se oglindeşte în folosirea cuvintelor: există unele monosilabice (uno, due, tre), sînt cîteva bisilabice (vive, regna, merto, muno), apoi sînt trisilabice (cantato, ciascuno), pe cînd circunscrive şi circunscritto se pot reduce la duble bisilabice. Toate acestea nu ştirbesc prin nimic frumuseţea de ansamblu a pasajului, care îşi trage seva din bucuria duhurilor fericite, ce umplu de încîntare prin cuvintele lor sufletul lui Dante: de aici ritmul de sărbătoare al terţinelor, vioiciunea reprezentării, folosirea latinismelor, impusă de caracterul excepţional şi nobleţea cadrului general” (T. Di Salvo).

Miniatura_toscana

Advertisements