Dansul luminii (5)

by Laszlo Alexandru

Pd_XIV_13

«Şi iată în jur, cu aceeaşi lumină, apărînd o lucire peste ce era, ca la orizont de dimineaţă. Şi cum la venirea primei seri se-arată pe cer noi forme, încît vederea pare şi nu pare dreaptă» (v. 67-72). Pe neaşteptate o altă lucire intensă s-a adăugat la cele două cercuri luminoase care îi înconjurau pe Dante şi Beatrice. “Se pare că este vorba de a treia coroană de duhuri înţelepte, din care nu este indicat nimeni. A treia coroană îi corespunde unei exigenţe structurale de armonie: trei sînt persoanele din Sfînta Treime, termen ultim şi unic adevăr de autentică înţelepciune, trei sînt interlocutorii călătorului, Sfîntul Toma, Sfîntul Bonaventura şi Solomon, trei sînt coroanele” (T. Di Salvo).

Pd_XIV_14

«mi s-a părut că noi duhuri încep a vedea făcînd un cerc în afara celor două hore. Vai, adevărată sclipire a Spiritului Sfînt! ce iute şi fierbinte mi s-a lipit de ochii care, învinşi, n-au răbdat!» (v. 73-78). Parcă un al treilea cerc luminos s-a format în exteriorul celorlalte două. Dante a fost copleşit de noua strălucire. “De pe cerul întins apar, la venirea primei seri, stelele: chiar dacă imaginea e propusă cu o justificare teologică precisă (divinul se manifestă progresiv în faţa bietelor capacităţi omeneşti), ea deschide o clară filieră poetică. Şi este o poezie cosmică, o poezie ce cîntă spectacolul ceresc cel mai îndrăgit de Poet, cel al nopţii luminate de lumina tremurătoare a stelelor. În gingăşia şi muzicalitatea terţinei 70 (observaţi, printre altele, aliteraţia din versul 70 şi forma nedeterminată, aproape suspendată, a versului 72) parcă se reflectă naşterea tainică a serii, după lumina orbitoare a soarelui de la orizont (v. 69), apariţia şi dispariţia misterioasă de pe cer a acelor puncte luminoase, pe care de fiecare dată Poetul le contemplă cu înnoită uimire şi iubire. Un singur cuvînt, izolat pe spaţii imense – parvenze – şi un ritm limpede, închis într-o terţină, creează o viziune netedă şi, totodată, nedefinită, fiindcă ochiul a izbutit să contemple cerul înstelat, dar sufletul s-a rătăcit în această contemplare” (E.A. Panaitescu). “Invocaţia-exclamaţie către Spiritul Sfînt este în conformitate cu triada armonioasă ce guvernează în cerul Soarelui: a treia coroană face trimitere la Sfîntul Duh, a cărui caritate o exprimă” (T. Di Salvo).

Pd_XIV_15

«Dar Beatrice aşa frumoasă şi zîmbitoare mi s-a arătat, că între cele văzute trebuie lăsată, pe care mintea nu le-a urmărit. Apoi şi-au reluat ochii mei puterea de-a se ridica; şi m-am văzut trecut doar cu doamna mea spre mai înaltă fericire» (v. 79-84). Beatrice i-a apărut deodată la fel de frumoasă ca splendoarea lucrurilor ce n-au mai putut fi percepute cu mintea de Dante. Şi atunci cei doi au urcat în cerul următor. “Saltul în sus, în zbor, este marcat de strălucirea sporită a Beatricei: dar toate acestea nu pot fi observate de Dante. Nu este vorba despre un fapt verificabil în mod ştiinţific şi comparat printr-o experienţă pămîntească: este un fapt supranatural şi de aceea scapă de orice determinare fizică şi de orice reprezentare verbală” (T. Di Salvo).

Beato_Angelico2

Advertisements