Florenţa de ieri – Florenţa de azi (5)

by Laszlo Alexandru

Pd_XV_13

«Apoi am început astfel: ‘Iubirea şi înţelepciunea, cînd prima egalitate v-a apărut, cu egală greutate în fiecare din voi s-au făcut; căci soarele, ce v-a aprins şi ars cu căldura şi lumina, e aşa egal, că alte asemănări sînt neînsemnate» (v. 73-78). Pelerinul i s-a adresat arătînd că în duhurile fericite, îndată ce încep să-l contemple pe Dumnezeu (care este echilibrul perfect al tuturor calităţilor), sentimentele şi raţiunea se cumpănesc. “În esenţă, Dante spune: Voi, duhurile fericite, aveţi de la Dumnezeu înţelepciunea egală cu afecţiunea, dar eu nu, fiindcă sînt muritor; de aceea nu găsesc, pentru a vă exprima recunoştinţa mea, cuvinte potrivite cu sentimentul; pot doar să vă mulţumesc, din suflet, pentru primirea părintească pe care mi-aţi făcut-o” (Torraca).

Pd_XV_14

«Dar voia şi vorba-n muritori, din pricina ce vă e ştiută, altfel îşi mişcă aripile; deci eu, ce-s muritor, simt acest neajuns şi de aceea mulţumesc doar cu inima părinteasca primire» (v. 79-84). Însă drumeţul, fiind încă viu, resimte, datorită imperfecţiunii sale, dezechilibrul dintre cele două, nu găseşte cuvinte pentru a-şi expune raţional deplinătatea sentimentelor. “Discursul lui Dante, plin de trimiteri teologice şi filosofice, poate fi rezumat astfel: aş vrea să-ţi mulţumesc pentru sărbătoarea primirii, dar nu aflu vorbele potrivite pentru a-mi exprima intensitatea sentimentului: iar această neputinţă trebuie pusă pe seama limitărilor din natura omenească. Însă una ca asta nu li se întîmplă duhurilor fericite, care posedă capacitatea deplină şi echilibrată a facultăţii sentimentale şi intelectuale, fiindcă se uniformizează cu Dumnezeu” (T. Di Salvo).

Pd_XV_15

«Totuşi te implor, viu topaz, ce această preţioasă bucurie o împodobeşti, să mă îndestulezi cu numele tău’. ‘Oh, frunza mea de care m-am bucurat doar aşteptînd, eu ţi-am fost rădăcină’; aşa a început, răspunzîndu-mi» (v. 85-90). Dante îl roagă pe duhul fericit să-i spună cum îl cheamă. Celălalt îi răspunde că i-a fost strămoş. “Imaginea duhurilor asimilate cu pietrele preţioase este constantă în Paradis: aici Cacciaguida este un topaz, iar spiritele fericite din Cruce sînt tot atîtea pietre preţioase, care se includ în acel superb giuvaer care este crucea. Sînt imagini care derivă din societatea negustorească a Comunei, unde piatra preţioasă era îndeosebi apreciată ca semn de nobleţe. Pe de altă parte era răspîndit obiceiul de-a onora cu pietre scumpe imaginile divinităţii sau ale sfinţilor. Dante transferă asupra duhurilor fericite ornamentele proprii gusturilor din vremea sa. Şi pentru acest aspect, lumea de dincolo se arată construită cu materiale luate de pe pămînt, sublimate sau exagerate după caz” (T. Di Salvo). “Imaginea frunzei, a rădăcinii copacului, ţine de gustul medieval de-a vedea viaţa individului şi a familiei ca pe un copac, unde rădăcinile sau trunchiul reprezintă strămoşul, iar ramurile şi frunzele sînt urmaşii, de la cei mai îndepărtaţi la cei mai recenţi” (T. Di Salvo).

Miniatura_francese

Advertisements