Florenţa de ieri – Florenţa de azi (8)

by Laszlo Alexandru

Ambrogio_Lorenzetti3

Pd_XV_22

«Mare minune ar fi fost o Cianghella, un Lapo Salterello, cum azi ar fi Cincinat şi Cornelia. În aşa tihnit, aşa frumos trai de tîrgoveţi, aşa temeinică cetate, aşa dulce adăpost» (v. 127-132). Femeile şi bărbaţii depravaţi de azi ar fi fost de neconceput pe vremea aceea, la fel cum bărbaţii şi femeile de mare virtute antică ar fi de neimaginat în Florenţa coruptă de azi. “Cianghella, fiica lui Arrigo della Tosa, a fost renumită pe vremea lui Dante pentru lux, aroganţă şi desfrîu. Lapo Salterello, jurist şi versificator, a participat activ la viaţa politică din Florenţa, cucerindu-şi faima de scandalagiu şi om necinstit. A fost izgonit din oraş în 1302, sub acuzaţia de înşelăciune şi corupţie” (E.A. Panaitescu). “Cincinat şi Cornelia: două exemple de înaltă probitate, publică şi privată, din republica romană antică, luate dintre cele mai faimoase nume amintite de textul lui Titus Livius, devenite proverbiale în toate şcolile. Primul este dictatorul care a renunţat la orice răsplată, după victoria asupra equilor, întorcîndu-se la ogorul său. A doua este mama Grahilor, modelul virtuţii familiale ilustrative pentru matroanele romane antice. Ambii au mai fost amintiţi de Dante (pentru primul vezi VI, 46; Conv. IV, V, 15; Mon. II, V, 9 sqq.; pentru a doua Inf. IV, 128)” (Chiavacci Leonardi). “Existenţa şi mai ales importanţa socială de care se bucură personaje descalificate moral trebuie considerate lucruri surprinzătoare, semne limpezi ale decăderii unei societăţi, care a răsturnat scara de valori şi plasează ca figuri exemplare o femeie coruptă şi un escroc” (T. Di Salvo).

Pd_XV_23

«m-a adus Maria, chemată cu ţipete înalte; şi-n vechiul vostru Batister am fost împreună creştin şi Cacciaguida. Moronto mi-a fost frate, ca şi Eliseu: femeia mi-a venit din valea Padului; şi de-acolo ţi s-a tras numele» (v. 133-138). Cacciaguida a sosit pe lume într-o Florenţă cu reguli morale limpezi şi cu o viaţă socială liniştită, în timp ce mama sa, în chinurile naşterii, invoca numele Sfintei Fecioare. S-a creştinat prin botez la Baptisteriu, unde şi-a primit numele. A avut fraţi şi şi-a luat nevastă din valea Padului. De la ea s-a impus apoi numele familiei. “M-a adus Maria: Cacciaguida aminteşte aici vechiul obicei, prin care femeia invoca numele Mariei, în durerile naşterii (cf. Purg. XX, 19-21). (…) O trăsătură care imprimă asupra acelei naşteri semnul divin, la fel cum îi va fi şi moartea” (Chiavacci Leonardi). “Despre Cacciaguida, strămoş al lui Dante, născut în jurul anului 1091 şi mort în jurul datei de 1147, nu avem alte informaţii (în afara unui document din 1189, de unde rezultă că murise deja), decît cele pe care Poetul ni le prezintă în aceste ultime versuri ale cîntului. Nu avem veşti nici despre cei doi fraţi ai lui Cacciaguida. Întrucît o tradiţie de demult aminteşte că familia a fost înrudită cu neamul degli Elisei, care se mîndrea cu originea romană, Ricci a dat următoarea explicaţie: Moronto a fost şi Eliseu, adică şi-a păstrat numele de familie al celor din neamul degli Elisei, în timp ce Cacciaguida, care s-a însurat cu o fată din familia ferrareză (din valea Padului) degli Aldighieri, a dat naştere ramurii numite degli Alighieri” (E.A. Panaitescu). “Din valea Padului: familii cu numele Alighieri au fost găsite în diverse oraşe padane: Ferrara, Parma, Verona. Cei mai mulţi se gîndesc totuşi la Ferrara (astfel printre cei vechi Ottimo, Boccaccio, Bruni), unde o familie Alighieri apare în documente încă din sec. al XI-lea, iar un Aldighiero degli Aldighieri este amintit în anul 1083 (poate că era tatăl femeii lui Cacciaguida?)” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XV_24

«Apoi l-am urmat pe împăratul Conrad; şi el m-a încins cu hlamida, vredniciile mele atîta i-au fost pe plac. Am mers cu el împotriva nedreptei legi, al cărei popor uzurpă, din vina păstorului, dreptatea voastră» (v. 139-144). Cacciaguida a fost înnobilat de împăratul Conrad şi l-a urmat pe acesta în cruciadă. A luptat împotriva musulmanilor ce încalcă drepturile creştinilor în Ţara Sfîntă, din vina papilor care le neglijează, fiind atraşi de bunurile pămînteşti. “Conrad al III-lea de Suabia (1093-1152) a participat alături de Ludovic al VII-lea al Franţei la a doua cruciadă, începută în 1147. În trecut mulţi comentatori au considerat că aici Dante îl confundă pe Conrad al III-lea cu Conrad al II-lea, împărat între 1024 şi 1039, întrucît primul n-ar fi coborît niciodată în Italia, pe cînd al doilea a venit să lupte împotriva sarazinilor în Calabria, iar la Florenţa a înnobilat mulţi cetăţeni (Villani, Cronica IV, 9). Dar studii mai recente au stabilit că şi Conrad al III-lea a venit în Italia şi s-a oprit în Toscana: cu această ocazie l-a putut cunoaşte pe Cacciaguida care, devenit cavaler, l-a urmat după cîţiva ani în cruciada din Ţara Sfîntă” (E.A. Panaitescu).

Pd_XV_25

«Aici am fost, de oamenii nemernici, desfăcut de lumea înşelătoare, a cărei iubire multe suflete pîngăreşte; şi-am venit martir la astă pace’» (v. 145-148). Cacciaguida a fost ucis de musulmani în cruciadă. Trupul i s-a desprins din lumea efemeră – a cărei iubire distrage de la dreapta virtute – iar sufletul de martir i-a urcat la ceruri. “Cuvîntul pace este cuvîntul cheie din tot cîntul, care se întinde între conştiinţa dezordinii şi a războiului, provocate de pofta de înavuţire şi de putere, respectiv evocarea serioasă şi bărbătească a unui trecut aproape ca-n poveşti, care se trasează într-o cetate şi o familie modeste şi intime, dar gata să răspundă la chemarea marilor idei, să se angajeze într-o cruciadă de eliberare a Ţării Sfinte” (T. Di Salvo).

Ambrogio_Lorenzetti4

Advertisements