Nobleţe florentină (2)

by Laszlo Alexandru

Pd_XVI_4

«Prin atîtea gîrle mi se umple de bucurie mintea, care cu sine-i fericită fiindcă o poate susţine fără a se frînge» (v. 19-21). Mintea călătorului e copleşită de fericire, din numeroase motive, ascultîndu-l pe Cacciaguida. “Adică sînt fericit şi încîntat că mintea mea poate gusta atîta bucurie, fără a fi copleşită de ea” (Steiner). “Mintea e ca un rîu, sau un lac, pe care mulţi afluenţi îl umplu de apă” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XVI_5

«Spuneţi-mi aşadar, strămoş drag al meu, cine v-au fost înaintaşii şi care v-au fost anii înscrişi în copilăria voastră: spuneţi-mi de stîna lui San Giovanni cît era pe-atunci şi cine erau oamenii vrednici de cele mai înalte scaune’» (v. 22-27). Dante vrea să afle de la strămoşul său cine i-au fost precursorii, cînd anume a trăit el, cîţi locuitori erau pe-atunci în cetatea ce-l recunoştea pe San Giovanni ca patron spiritual şi care erau familiile de vază. “Sînt patru întrebări adresate de Dante, dar de fapt una singură, care-l îndeamnă pe strămoş să completeze tabloul Florenţei de odinioară, sobră şi decentă, la care făcuse o trimitere sugestivă în cîntul precedent. (…) La asta ţintesc nu atît curiozitatea despre anii de copilărie, cît întrebările mai relevante social despre înaintaşii lui Cacciaguida, numărul locuitorilor din Florenţa şi mai ales ansamblul de valori la care se raportau florentinii, atunci cînd atribuiau funcţiile publice mai importante, ce-i caracterizau pe cetăţeni şi determinau obiceiurile, tonul moral şi social al cetăţii” (T. Di Salvo). “Care v-au fost anii înscrişi: care au fost anii înregistraţi în documentele de pe vremea copilăriei voastre. Anii curenţi erau notaţi («însemnaţi») în documentele oficiale, precum şi în cele private, ale familiei. Aici întreabă aşadar în ce an s-a născut Cacciaguida. Şi poate Dante sugerează că a văzut acele documente de familie, în care era înregistrată data, care efectiv e stabilită cu precizie – deşi într-o perifrază complexă – în versurile următoare” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XVI_6

«Cum învie la suflarea de vînt cărbunele-n foc, aşa văzut-am lumina aceea sclipind la vorbele-mi blînde; şi după ce-n ochii mei s-a făcut mai frumoasă, aşa cu voce mai dulce şi suavă, dar nu în acest grai modern» (v. 28-33). Duhul s-a luminat de fericirea sporită, ca tăciunele în foc. Apoi i-a răspuns în limba florentină de odinioară. “Cacciaguida, reluîndu-şi vorba, foloseşte florentina veche, spre deosebire de cea din vremea lui Dante, care ştia prea bine viteza cu care se schimbă limba vorbită (De Vulgari Eloquentia I, IX, 6-8)” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_fiorentina5

Advertisements