Nobleţe florentină (4)

by Laszlo Alexandru

Pd_XVI_10

«Dar cetăţenimea, ce-acum e amestecată cu cei din Campi, din Certaldo şi din Fegghine, era curată pînă la ultimul meşteşugar. Vai, ce bine era să vă ţineţi prin periferii oamenii de care zic şi la Galluzzo şi Trespiano să vă aveţi hotarul» (v. 49-54). Locuitorii cetăţii nu erau amestecaţi cu veneticii, ca acum. Ar fi fost de preferat ca Florenţa să nu se extindă şi să nu-i includă pe ţăranii din împrejurimi. “Din satele dimprejurul Florenţei (Campi este în valea Bisenzio, Certaldo în Valdelsa, Figline în Valdarno) a venit lumea nouă care a alterat puritatea neamului roman, din care se trăgeau locuitorii vechii Florenţe. La Galluzzo (un tîrg la două mile de Florenţa, pe drumul spre Siena) şi la Trespiano (localitate în apropiere de Florenţa, pe drumul spre Bologna) erau graniţele cetăţii pe vremea lui Cacciaguida” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVI_11

«decît să-i aveţi înăuntru şi să suportaţi duhoarea ţăranului din Aguglion, din Signa, care fireşte că-i cu ochiul ascuţit la furtişag! Dacă oamenii ce-n lume rătăcesc mai rău nu s-ar fi ticăloşit în faţa lui Cezar, ci ca o mamă pe fiul ei l-ar fi îndrăgit» (v. 55-60). Noile categorii de locuitori au alterat nobleţea de origine şi comportament a florentinilor. Această rătăcire se datorează confuziei istorice, prin care locul de conducător politic al Cezarului este uzurpat de ambiţiile Bisericii. Distrugerea echilibrului politic duce la încurcătură şi promiscuitate socială. “Indignarea Poetului pe lumea nouă se concentrează pe două personaje, în care duhoarea ţăranului a devenit şi murdărie morală. Primul este Baldo di Guglielmo d’Aguglione sau Aquilone (un castel din Val di Pesa), un faimos jurist care a participat la viaţa politică a cetăţii. A fost, printre altele, promotorul reformei din 2 septembrie 1311, prin care a fost reconfirmată exilarea ghibelinilor şi a guelfilor albi, printre care era şi Dante. Al doilea personaj este Fazio dei Morubaldini da Signa, şi el un jurist; necinstea în plan politic este dovedită prin trecerea sa neaşteptată din gruparea albilor în cea a negrilor «pentru nelegiuiri» (Compagni, Cronica II, 23)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVI_12

«cutare nu se făcea florentin, să vîndă şi să schimbe, ci s-ar fi dus la Simifonti, acolo unde străbunul lui umbla la agonisit; ar fi Montemurlo încă al neamului de’ Conti; ar fi Cerchi în parohia Acone; şi-n Valdigrieve poate Bondelmonti» (v. 61-66). Alte dovezi ale decăderii morale ilustrate de Florenţa: un oarecare nu s-ar fi stabilit aici, pentru a se îmbogăţi prin activităţi negustoreşti şi tranzacţii, ci ar fi stat cu strămoşii lui, care făceau speculaţii prin castelul Semifonte (în Val d’Elsa). Castelul Montemurlo încă le-ar aparţine conţilor Guidi, iar puternicele familii Cerchi şi Buondelmonti ar trăi departe de aceste locuri. “Revine ideea dominantă din gîndirea politică a lui Dante: originea tuturor blestemăţiilor este războiul pornit de Biserica hrăpăreaţă şi coruptă împotriva Imperiului, care s-a pomenit cu diminuarea propriei autorităţi şi a propriei puteri, în faţa cetăţilor italiene. Acestea, la fel ca Florenţa guelfă, au putut să crească astfel şi să absoarbă toate periferiile. După Torraca, în schimb, Dante ar vrea să facă aluzie la «Tratatul de la San Genesio (11 noiembrie 1197), cînd cetăţile şi seniorii din Toscana s-au unit într-o ligă de apărare şi atac, în prezenţa a doi cardinali, şi au semnat că nu primesc nici un împărat sau nunţiu sau reprezentant… decît cu aprobarea şi mandatul special al Bisericii romane. De la Semifonte (castel din Valdelsa) a venit la Florenţa familia dei Velluti, iar Lippo, unul dintre membrii ei, ţinînd de gruparea Negrilor, a fost printre conducătorii rebeliunii magnaţilor împotriva lui Giano della Bella şi unul dintre cei vinovaţi de căderea guvernării echilibrate a Albilor. (…) Dacă autoritatea Imperiului ar fi rămas intactă, n-ar fi intrat în criză nici feudalismul, dezorganizat şi incapabil să reziste în faţa asalturilor date de tinerele Comune. Astfel nu doar că Florenţa a cucerit suburbiile şi a permis să devină cetăţeni ai săi nişte aventurieri ca familia Velluti, dar şi-a sporit şi numărul nobililor. De fapt Comunele, ieşite victorioase din luptele împotriva feudalilor, le-au impus nobililor din regiune, după cum aminteşte Mattalia, fie mutarea definitivă în oraş, fie o şedere anuală, cu titlu de garanţie şi control eficient. Creşterea numărului de familii nobile şi provenienţa lor diversă au contribuit la sporirea conflictelor. Castelul de la Montemurlo, situat între Pistoia şi Prato, era o feudă imperială a conţilor Guidi (numiţi la Florenţa i Conti, prin antonomazie, fiindcă erau printre cele mai puternice familii feudale din Toscana) care, nefiind în măsură să-l apere împotriva celor din Pistoia, l-au cedat Florenţei în 1219. Originari din Acone, în Val di Sieve, Cerchi s-au mutat la Florenţa în sec. al XII-lea, devenind în scurtă vreme una dintre familiile cele mai bogate (prin afacerile lor înfloritoare) şi mai puternice (fiindcă au fost în fruntea guelfilor albi). Familia Buondelmonti (unul din mebrii săi a reprezentat cauza directă a conflictului intern din Florenţa; cf. versurile 140-144) a ocupat castelul Montebuoni, în Val di Greve, pînă în 1135, an în care a fost distrus de florentini, iar familia a trebuit să se mute în cetatea condusă de semnul crinului (cf. Villani, Cronica IV, 36)” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_fiorentina

Advertisements