Nobleţe florentină (5)

by Laszlo Alexandru

Pd_XVI_13

«Mereu amestecul de oameni a fost început de boală în cetate, ca-n voi hrana ce se-ndoapă; şi taurul orb mai iute cade ca mielul orb; şi de multe ori taie mai bine şi mai adînc o spadă decît cinci» (v. 67-72). Populaţia neomogenă este mereu un motiv de conflict intern într-o societate, aşa cum mîncarea recent înghiţită se digeră mai greu în stomac, suprapusă peste cealaltă. Animalul mare, dezorientat, este pradă mai uşoară decît cel mic, iar un singur luptător, hotărît, este mai periculos decît un grup aflat în disensiune. “Din Politica lui Aristotel, Dante a derivat principiul că prăbuşirea unei cetăţi este provocată de dezordinea şi dezechilibrul provocate de suprapunerea elementelor străine peste cele indigene. În plus o cetate mare şi smintită (taurul orb) este guvernată cu mai multă dificultate decît o cetate mică şi smintită (mielul orb), fiindcă atrage mai uşor asupra ei atacurile duşmanilor; apoi un stat poate acţiona cu mai multă fermitate şi eficienţă, cînd cetăţenii săi nu sînt foarte numeroşi (taie mai bine şi mai adînc o spadă decît cinci)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVI_14

«Dacă te uiţi la Luni şi Urbisaglia unde au ajuns şi după ele cum se ţin Chiusi şi Sinigaglia, să auzi că neamurile pier nu ţi se va părea lucru nou sau greu, după ce s-au stins cetăţile» (v. 73-78). Istoria a asistat la decăderea unor cetăţi prospere; pe lîngă acestea, destrămarea unor mari familii nu e de neimaginat. “Decăderea vechii cetăţi etrusce Luni, pe malul rîului Magra (Infern XX, 47), a fost provocată de sarazini, pe cînd vizigoţii au distrus Urbisaglia (Urbs Salvia), lîngă Tolentino. Pe vremea lui Dante erau deja pe cale de dispariţie două cetăţi odinioară înfloritoare: etrusca Chiusi, în Val di Chiana, şi romana Sena Gallica, Sinigaglia, a cărei decădere se datora malariei şi devastărilor la care a fost supusă, întîi de barbari şi ulterior de către seniorii din Romagna” (E.A. Panaitescu). “Toată istoria omenirii se supune legii ciclurilor de existenţă şi de moarte; asupra oricărui lucru insistă o forţă negativă, care îl îndreaptă spre distrugere. Şi vine ca o confirmare exemplul cu patru cetăţi ilustre odinioară, acum aproape inexistente. Iar dacă se prăbuşesc cetăţile, nu trebuie să ne mire sfîrşitul marilor familii” (T. Di Salvo).

Pd_XVI_15

«Lucrurile voastre toate îşi au moartea, la fel ca voi; dar se ascunde în vreunul care ţine mult; iar vieţile sînt scurte. Şi cum rotirea-n cerul Lunii acoperă şi descoperă ţărmuri fără odihnă, aşa face cu Florenţa Fortuna» (v. 79-84). Moartea stă pitită în orice fenomen din lumea pămîntească, chiar şi atunci cînd acesta pare să dureze mult. Însă viaţa omului e scurtă şi el nu percepe caracterul perisabil al tuturor celor ce-l înconjoară. Cu toţii ne supunem fluxului şi refluxului creat de soartă şi nu ne putem sustrage acestei mişcări eterne, care provoacă dispariţia familiilor de vază din trecut. “Fenomenul mareelor, legat de influenţa Lunii, nu este o descoperire ştiinţifică dantescă. Evul Mediu o limpezise de multă vreme. Trebuie mai degrabă să notăm tonul accentuat elegiac ce însoţeşte această pagină, care arată concepţia istorică a lui Dante: pe agitaţia, compunerea, descompunerea neamurilor, pe naşterea şi moartea sau decăderea cetăţilor, pe toată activitatea prin care oamenii îşi dau silinţa – apasă puterea Fortunei, care în ultimă analiză se rezolvă prin puterea lui Dumnezeu. Nu există nimic nemuritor în această întîmplare pămîntească: doar divinitatea este eternă, şi eternitatea le este dăruită pe lume celor care viaţa pe pămînt au văzut-o ca pe o călătorie, oamenilor care s-au considerat nişte drumeţi, a căror expediţie se încheie în afara acestei lumi. Cine acceptă legea şi o transformă într-o regulă de viaţă, nu se miră de moarte, de asfinţitul cetăţilor sau al neamurilor vechi, care totuşi s-au bucurat de faimă” (T. Di Salvo).

Ambrogio_Lorenzetti2

Advertisements