Nobleţe florentină (7)

by Laszlo Alexandru

Pd_XVI_19

«Della Pressa ştiau deja cum se domneşte, iar Galigai aveau deja acasă mînerul şi garda aurite» (v. 100-102). O familie avea deja experienţă la guvernare, iar alta deja îşi arăta podoabele boiereşti. “Avem veşti despe aceste familii ghibeline de la Villani (Cronica IV, 10; V, 39; VI, 65 şi 78; cf. şi Compagni, Cronica I, 12): prima locuia în cartierul de lîngă Dom, a doua, ai cărei membri se puteau mîndri purtînd titlul de cavaler şi spada cu mîner aurit (simbol al ordinului cavaleresc), în cel de lîngă biserica Orsanmichele” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVI_20

«Era lung odinioară stîlpul Vaio, la Sacchetti, Giuochi, Fifanti şi Barucci şi Galli şi la cei ce încă se roşesc de la înşelăciune. Tulpina din care s-au născut Calfucci era mare pe-atunci şi deja erau în slujbe cu putere Sizii şi Arrigucci» (v. 103-108). Stema unor familii era pe-atunci impunătoare – inclusiv cea a neamului Chiaromontesi, care apoi s-a discreditat prin escrocherii. “Familia Pigli, a cărei stemă era o fîşie verticală de Vaio (piele prelucrată, utilizată ca ornament) în cîmp roşu, era ghibelină, ca toate familiile aici enumerate, cu excepţia neamului Sacchetti. Aceştia din urmă au fost duşmani înverşunaţi ai neamului Alighieri, cu care s-au împăcat abia în 1342, după intervenţia Ducelui de Atena. Încă se roşesc de-nşelăciune: frauda pusă la cale împotriva comunei florentine de Donato dei Chiaromontesi, care vindea sarea cu o măsură falsificată, a fost deja amintită de Dante în Purgatoriu (cîntul XII, versul 105). Tulpina familiei Calfucci a ţinut de marele consorţiu al familiei Donati (Villani, Cronica IV, 11). Tot Villani (Cronica IV, 10; V, 39) ne informează că Sizii şi Arrigucci au fost familii de parte guelfă. Slujbe cu putere: în Roma antică funcţiile de curuli le erau rezervate înalţilor magistraţi” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVI_21

«Vai, cum i-am văzut pe cei ce-acum sînt sfărîmaţi de făloşenie! şi bilele de aur înfloreau Florenţa în faptele-i măreţe. Aşa făceau părinţii celor ce, mereu cînd biserica vi-i văduvită, se-ngraşă stînd în consistor» (v. 109-114). Erau odinioară în culmea gloriei familii care acum sînt izgonite şi distruse. “Cacciaguida îi aminteşte aici pe Uberti (cf. Infern X, 31 sqq.), consideraţi «părinţii cetăţii» (Ottimo), pînă în clipa cînd au apărut primele conflicte civile, şi pe Lamberti (a căror stemă era cu bile de aur pe cîmp albastru), înaltă familie ghibelină, şi ea, ca şi degli Uberti, izgonită în exil după înfrîngerea de la Montaperti (1260). Printr-un vechi privilegiu, membrii celor două neamuri tocmai amintite de Dante erau «autori şi protectori» (Ottimo) ai diecezei Florenţa, pe care o administrau în toată perioada cînd sediul episcopal rămînea vacant, avînd grijă să obţină cîştiguri grase de pe urma acestei atribuţii” (E.A. Panaitescu).

Domenico_Lenzi

Advertisements