Nobleţe florentină (8)

by Laszlo Alexandru

Pd_XVI_22

«Mişelul pîlc ce turbat goneşte pe cine fuge, dar la cine-i arată colţii ori punga se gudură ca mielul, deja îşi făcea drum, dar era de lume măruntă; încît nu i-a plăcut lui Ubertin Donato cu cine apoi socrul l-a încuscrit» (v. 115-120). Neamul Adimari, care era fioros cu cei învinşi, dar linguşitor cu cei puternici, era pe cale de afirmare, în ciuda originii sale modeste. Înrudirea cu familia aceea nu era încă motiv de mîndrie. “Pentru a înţelege pe deplin violenţa indignării care se abate asupra familiei Adimari (cf. şi Infern VIII, 31-63), trebuie să amintim că un membru al acestei familii, Boccaccino dei Cavicciuli Adimari, a cerut şi a obţinut din partea comunei florentine ca bunurile lui Dante, deja condamnat la exil, să fie toate confiscate. Dante consideră familia Adimari de origini modeste, însă de fapt era din cele mai vechi şi nobile neamuri florentine, încît poetul crede că a fost o ruşine pentru Ubertino Donati, însurat cu fiica lui Bellincione Berti, că s-a înrudit prin căsătoria unei surori a soţiei, cu mişelul pîlc” (E.A. Panaitescu). “Aici cronica familiilor florentine coboară pînă la a reţine micile resentimente şi bîrfe lansate pe la colţuri, despre nemulţumirile lui Donati. Fără îndoială mai incisivă este reprezentarea celor din familia Adimari, în caracteristica lor psihologică şi socială: feroci ca zmeii şi blînzi ca mieii, după împrejurări” (T. Di Salvo).

Pd_XVI_23

«Deja coborîse Caponsacco în tîrg din Fiesole şi deja erau cetăţeni de vază Giuda şi Infangato. Voi spune lucru incredibil şi adevărat: în cercul mic se intra pe poarta care se numea după cei din della Pera» (v. 121-126). Unii se stabiliseră de-acum la Florenţa, pe vremea lui Cacciaguida, iar alţii se afirmaseră deja acolo. Primul cerc de ziduri avea chiar o poartă, numită după neamul care locuia în zonă. “Villani (Cronica IV, 11 şi 13) aminteşte că toate aceste trei familii ţineau de partidul ghibelin. (…) În trecut puterea şi faima familiei, deja dispărute pe vremea lui Dante, erau atît de mari încît poarta din zidurile vechi, în apropierea căreia îşi avea casa, se numea poarta Peruzza” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVI_24

«Toţi ce poartă frumosul însemn al marelui baron, cu nume şi vrednicie amintite în hramul Tomii, de la el au primit rang şi privilegii; cu toate că lîngă popor se ţine azi cel ce-l înfăşoară cu podoaba» (v. 127-132). Cei care au fost înnobilaţi pe-atunci de marchizul Ugo de Toscana şi-au inclus pe stemă însemnele sale. Iar acesta, întemeietor al nobilimii florentine, a murit în ziua Sfîntului Toma şi a fost mereu evocat de locuitorii cetăţii la data respectivă. Iar unul dintre ei (Giano della Bella), îşi mai expune stema, cu toate că a fraternizat cu poporul împotriva nobililor. “Multe familii florentine (Giandonati, Pulci, Nerli, della Bella, Gargalandi, Ciuffagni, Alepri) au pe stema lor şapte dungi roşii pe cîmp alb, care împodobeau steagul lui Ugo cel Mare de Brandenburg, marchiz de Toscana, căpitanul împăratului Otto al III-lea. Stabilit în Toscana, Ugo a întemeiat aici, prin jurămînt, şapte mănăstiri, printre care cea de la Florenţa, unde a fost îngropat la moartea lui (1001) şi unde în fiecare an, la comemorarea dispariţiei sale, 21 decembrie, de sărbătoarea Sfîntului Apostol Toma, se organizau sărbători solemne. Urmaşul uneia din aceste familii, a cărei nobleţe datează de pe vremea lui Ugo cel Mare, este Giano della Bella, care cu faimoasele sale «Ordonanţe de justiţie» (1293) a apărat poporul de abuzurile săvîrşite de nobili şi bogaţi” (E.A. Panaitescu).

Ignoto_sienese

Advertisements