Nobleţe florentină (9)

by Laszlo Alexandru

Pd_XVI_25

«Odinioară erau Gualterotti şi Importuni; şi încă ar fi Borgo mai liniştit, dacă de noii vecini s-ar lipsi. Casa-n care s-a născut jalea voastră, pentru dreapta indignare ce v-a răpus şi-a pus capăt traiului vostru vesel» (v. 133-138). Încă de-atunci existau unele familii înfloritoare. Iar un cartier florentin ar fi acum mai paşnic, dacă nu s-ar fi stabilit acolo neamul Buondelmonti, proaspăt îmbogăţit. “La Borgo Santi Apostoli, alături de Gualterotti şi Importuni, s-a stabilit de asemeni familia Buondelmonti, venită din Oltrarno, şi a declanşat discordiile civile (versurile 136-147)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVI_26

«era onorată, ea şi consoartele ei: vai, Buondelmonte, ce rău ai fugit de nuntă, la sfatul altuia! Mulţi ar fi veseli, care sînt trişti, dacă Domnul te-ar fi lăsat în Ema, de prima dată cînd în cetate ai venit» (v. 139-144). Un neam respectat (Buondelmonti) a decăzut şi a pierit, după ce-a declanşat încleştarea civilă în Florenţa, prin logodna anulată şi promisiunea încălcată de unul dintre vlăstarele sale. Mai bine ar fi pierit acela, înecat în rîul Ema, înainte de-a pune piciorul în cetate! “Buondelmonte dei Buondelmonti, logodnicul unei fetişcane din familia Amidei, şi-a încălcat jurămîntul, lăsîndu-se convins de Gualdrada Donati (la sfatul altuia) să se însoare cu una dintre fiicele sale. Acest fapt a provocat indignarea familiei Amidei, care a vrut să răzbune jignirea omorîndu-l pe Buondelmonte. Istoricii florentini (Villani, Cronica V, 38; Compagni, Cronica I, 2), care amintesc tragicul episod petrecut în 1215, pun pe seama acestei discordii împărţirea Florenţei în guelfi (partidul familiei Buondelmonti) şi ghibelini (partidul familiei Amidei). Ema este un rîu din Val di Greve, ce trebuia traversat cînd se venea de la Montebuono, castelul strămoşesc al familiei Buondelmonti, la Florenţa. Familia se mutase în oraş încă din 1135, dar probabil unii dintre membrii săi rămăseseră la ţară, locuind la Florenţa doar într-o etapă ulterioară. Buti povesteşte că, atunci cînd Buondelmonte a trecut pe-acolo prima dată, era cît pe ce să se înece în Ema” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVI_27

«Dar e scris ca pietrei ciobite, ce străjuieşte podul, Florenţa să-i aducă jertfă, la sfîrşitul vieţii-n pace» (v. 145-147). Destinul Florenţei era să-i ofere o victimă statuii lui Marte, dispusă pe Ponte Vecchio. “Despre această piatră ciobită, în care cei vechi au crezut că văd o statuie a lui Marte, protectorul cetăţii de pe vremea cînd era păgînă, Dante vorbise în Infern XIII, 146. Spiritul războinic, după cum arăta această tristă prezenţă, apăsa asupra cetăţii ca o forţă misterioasă, ce pretindea mereu victime pentru a se potoli” (T. Di Salvo).

Pd_XVI_28

«Cu aceste neamuri şi cu altele ca ele, am văzut eu Florenţa în asemenea tihnă că n-avea motive să se plîngă: cu aceste neamuri i-am văzut eu poporul drept şi glorios, încît crinul în băţ n-a fost în veci răsturnat, nici de la discordii nu s-a înroşit’» (v. 148-154). Cu asemenea locuitori virtuoşi, Florenţa a trăit fericită şi neînvinsă de duşmanii din afară sau dinăuntru. “Cetatea florentină, între toate cele din Toscana, a fost pe vremea lui Cacciaguida cea mai glorioasă (drapelul ei n-a fost tîrît niciodată cu capul în jos, din batjocură, de duşmanul învingător, potrivit obiceiului vremii) şi cea mai dreaptă (nici un cetăţean n-a trebuit, pentru a-şi distinge partidul de acela al adversarului, să schimbe în roşu crinul alb al Florenţei, cum s-a întîmplat în 1251, după războiul împotriva Pistoiei). Atunci, după alungarea ghibelinilor, «poporul şi guelfii care au rămas la conducerea Florenţei… unde odinioară se purtau cîmpul roşu şi crinul alb, şi-au făcut din contră cîmpul alb şi crinul roşu» (Villani, Cronica IV, 43), pe cînd ghibelinii şi-au păstrat vechiul drapel” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_fiorentina4

Advertisements