Profeția exilului (5)

by Laszlo Alexandru

Pd_XVII_13

«Vina va fi strigată în urma părţii urgisite, după obicei; dar pedeapsa va fi mărturie pentru dreptatea care o împarte. Vei părăsi orice lucru scump şi drag; asta e prima săgeată cu care străpunge arcul exilului» (v. 52-57). Vina pentru confruntarea civilă din Florența va fi pusă oficial pe seama celor învinși, cum se întîmplă mereu. Însă justiția divină îi va pedepsi aspru pe adevărații răspunzători. Dante va trebui să se despartă pentru totdeauna de persoanele și locurile iubite. Aceasta este prima mare suferință pe care o provoacă mereu exilul. “Profeția, căreia Poetul îi conferă un ton voit nedeterminat, face trimitere la evenimentele triste care au îndoliat Florența și facțiunea negrilor, după alungarea albilor și, în special, la sfîrșitul mizerabil al celor doi dușmani implacabili ai săi, Corso Donati (cf. Purgatoriu XXIV, 82-90) și Bonifaciu al VIII-lea (cf. Purgatoriu XX, 86-90)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVII_14

«Vei simţi ce amară e pîinea altuia şi ce greu e drumul la urcat şi coborît pe treptele altuia» (v. 58-60). Dante va trebui să suporte sărăcia și jignirile. “A doua umilință dureroasă provocată de exil, după cea a părăsirii lucrurilor celor mai dragi, este de-a trebui să-ți cerșești pîinea, să-ți cauți un adăpost, un acoperiș deasupra capului. Nu există însă nimic josnic și demn de dispreț în aceste cuvinte; descrierea condiției de exilat scoate în evidență două momente de severă suferință: amărăciunea și greutatea acestei vieți. (…) Prin asemenea pasaje, suferința sa personală devine universală, iar poetul este simbolul tuturor celor ce suferă pe nedrept din cauza abuzurilor” (T. Di Salvo).

Pd_XVII_15

«Şi încă mai tare îţi va apăsa umerii turma ticăloasă şi neghioabă, cu care vei cădea în astă vale; că toată ingrată, smintită şi vrăjmaşă se va năpusti asupra ta; dar, ceva mai tîrziu, ea, nu tu, va rămîne cu tîmpla înroşită» (v. 61-66). Un nou pericol va apărea din partea tovarășilor de exil, care îl vor agresa pe Dante. Dar și aceștia vor fi învinși de mersul evenimentelor. “Exilații guelfi albi și ghibelini, după ce s-au unit între ei, au încercat de mai multe ori să revină la Florența pe calea armelor. În documentele dintr-o întîlnire pregătitoare, la San Godenzo nel Mugello (8 iunie 1302), apare și numele lui Dante. Dar, îndată după aceea, Poetul și-a luat distanță de tovarășii din exil și n-a participat la tentativa lor, care s-a încheiat cu înfrîngerea sîngeroasă de la Lastra (20 iulie 1304), la care probabil că se referă cu expresia va rămîne cu tîmpla înroșită. Nu cunoaștem cu precizie motivele care l-au împins pe Dante la ruptura de ceilalți exilați, asupra cărora Poetul exprimă aici o judecată foarte aspră, și nici nu știm ce i-au reproșat ei pentru a-l urî la fel de înverșunat ca și guelfii negri (cf. Infern XV, 70-72). Del Lungo a avansat următoarea ipoteză: «caracterul inconfortabil al atitudinii sale rezervate, neîncrederea lui în inițiativele lor, neînțelegerile legate de oportunitățile de a acționa sau de a mai aștepta, au fost interpretate ca defetism și aproape ca o trădare, de către tovarășii nemernici»” (E.A. Panaitescu).

Ignoto_fiorentino

Advertisements