Profeția exilului (6)

by Laszlo Alexandru

Pd_XVII_16

«Cruzimea din purtarea lor va fi dovedită; încît cinste-ţi va fi partidul tău în singurătate» (v. 67-69). Constrîns de neghiobia agresivă a colegilor de exil, Dante va opta pentru solitudinea care îi va face onoare. “Exilul este cu siguranță momentul central și decisiv din viața lui Dante: personalitatea lui ajunge la deplina maturitate, spiritul lui se deschide spre o viziune mai amplă a problemelor omenești, forța sa morală se călește în dificultățile și durerea exilatului. Subiectul fundamental al acestei convorbiri cu Cacciaguida este exilul. Din acest motiv, al XVII-lea «dintre cele o sută ale poemului, poate fi numit cîntul lui Dante. Este cîntul exilului, al demnității, al onestității neclintite: și este cheia tonului artistic pe care-l dobîndește etica Divinei Comedii. Care este, înainte de toate, locul de refugiu al unui suflet rănit într-o lume plină de nedreptate, ce restabilește aici echilibrul rupt pe pămînt între virtute și răsplată, între viciu și pedeapsă. Atitudinea aspră, de preot al dreptății, este solemnă și vibrează aici, mai mult decît oriunde în acest cînt. Primele douăzeci și patru de versuri (46-69) din răspunsul lui Cacciaguida, acele rime hotărîte și robuste, acele enunțuri izolate monumental, acele fraze cînd aproape silabisite (49-50, 64), cînd furtunoase (51, 54), cînd repetate cu insistență (69), cînd încetinite de regret și amărăciune (55-56, 58-60), violența sugrumată o scandează maiestuos. Nu lasă impresia unei întîmplări individuale, ci a unei drame istorice, care se răsfrînge în ceruri» (Momigliano). Într-adevăr pentru Poet, în acest moment, relatarea întîmplărilor legate de exilul său nu reprezintă o lamentație personală, o pagină autobiografică pentru sine însuși: nu este vorba, adică, doar despre cazul său personal. Trebuie să se știe că el, odată cu exilul, își va începe misiunea în lume. Cacciaguida nu s-ar opri la suferințele trecătoare ale vieții de exilat, dacă acestea n-ar reprezenta o dovadă și o presimțire. Viața Poetului este legată, ca orice lucru, ca orice personaj din Comedie, de o viziune escatologică a lumii. Această caracteristică permanentă a narațiunii dantești explică sobrietatea și fermitatea rîndurilor prin care Poetul, printr-o continuă recurgere la metaforă și la imaginile vizuale, se apleacă asupra dramei sale omenești, limpezind vocea patimilor pămîntești pe orbita sensului divin: «Ritmul terținelor este… energic și puternic, contururile nete ale obiectelor ne transportă într-o atmosferă… tensionată și limpede. Este aceeași solemnitate paradisiacă, dar înzestrată cu un timbru mai distinct, tocmai atunci cînd subiectul tinde să delimiteze un destin uman: dar destinul uman al lui Dante este pronunțat cu o voce de sus, iar în acel destin omenesc se rezumă misiunea sfîntă de reînnoire a lumii (Malagoli)»” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVII_17

«Primul tău refugiu, primul adăpost îţi va fi mărinimia marelui Lombard, ce pe scară poartă sfînta pasăre; care îți va arăta aşa frumos respect că între a face şi-a cere, dintre voi doi, va fi primul cel care, printre alţii, e mai lent» (v. 70-75). Primul punct pe traseul exilului dantesc va fi la Verona. Familia della Scala îl va primi cu mărinimie și îi va oferi diverse lucruri, înainte ca drumețul să le ceară. “Marele Lombard este, după cea mai mare parte a comentatorilor vechi și moderni, Bartolomeo della Scala, senior de Verona, mort în martie 1304. De aceea trebuie exclusă ipoteza celor care consideră că este vorba despre părintele său, Alberto, mort înainte de plecarea lui Dante în exil, sau despre fratele și urmașul său, Alboino, pe care Poetul îl judecă sever într-un pasaj din Convivio (IV, XVI, 6). Verona a fost prima etapă a exilului lui Alighieri, îndată după despărțirea de turma ticăloasă și neghioabă. Totuși perioada de acolo a fost foarte scurtă, încît nu ne-a rămas nici o informație despre ea. Mult mai lungă și importantă a fost cea din timpul domniei lui Cangrande. Pe scară poartă sfînta pasăre: stema familiei Scaligeri este o scară, în vîrful căreia apare acvila, pasărea sfîntă fiindcă simbolizează Imperiul hotărît de Dumnezeu” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVII_18

«Cu el îl vei vedea pe cel ce-a fost aşa marcat, la naştere, cu steaua asta, că de pomină-i vor fi faptele. Oamenii încă nu l-au priceput pentru tînăra-i vîrstă, că abia nouă ani s-au învîrtit în jurul lui roțile-acestea» (v. 76-81). Alături de Bartolomeo, protectorul său, Dante îl va cunoaște pe Cangrande, care a fost predestinat pentru faptele mărețe, în ciuda vîrstei încă fragede. “Cangrande, fratele mai mic al lui Bartolomeo, s-a născut la 9 martie 1291 și, după ce a fost asociat la guvernare de către Alboino în 1311, la moartea acestuia (1312) a devenit seniorul absolut al Veronei pînă în 1329, anul morții sale. El a fost foarte influențat de planeta Marte, care predispune la mari fapte de vitejie militară” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_napoletana

Advertisements