Profeția exilului (8)

by Laszlo Alexandru

Pd_XVII_22

«Şi-a adăugat: ‘Fiule, astea-s lămuririle pentru ce ţi s-a spus; iată uneltirile, care după cîteva ocoluri ţi-s ascunse. Însă nu vreau să le porţi pică semenilor, fiindcă ţi se lungeşte viaţa-n viitor, mult dincolo de pedeapsa perfidiilor lor’» (v. 94-99). În ciuda soartei vitrege care i se pregătește, Dante nu va trebui să-și urască adversarii: persecuțiile lor nedrepte vor fi sămînța gloriei sale viitoare. “În esență discursul lui Cacciaguida confirmă, cu referințe precise, că poetul va fi condamnat la exil: este întîi de toate o confirmare dureroasă, dar și o celebrare a privilegiului că, drept consecință a suferinței, nepotului i se va permite să devină purtătorul unui mesaj de salvare pentru omenire. Dante va fi exilat, va cunoaște căile durerii și ale sărăciei, dar exilul lui va coincide cu o radicală desprindere de o lume, cu care orice discurs despre valorile creștine este imposibil: adevăratul exilat nu este poetul, ci societatea care s-a îndepărtat de Dumnezeu, spre care trebuie să fie reîndrumată. Aceasta este misiunea apostolică, încredințată din înălțimea cerurilor lui Dante, ca restaurator al legii evanghelice. Suferința devine așadar condiția esențială pentru ca poetul să fie demn de misiunea apostolică și să cîștige capacitatea de-a se întîlni cu divinitatea, de a-i asculta vocea și de a le-o transmite oamenilor vii” (T. Di Salvo). “Însă nu vreau: cu alte cuvinte: vei cunoaște amărăciunea exilului, iar pentru asta răspunderea le va reveni concetățenilor tăi, dar la urmă tu vei fi învingătorul, fiindcă vei cunoaște calea mîntuirii și a fericirii. Iar adversarii tăi vor rămîne cu bucuria meschină a victoriei invalidată pe plan moral și cu certitudinea că vor fi pedepsiți în eternitate. În cuvîntul infuturarsi (inventat de Dante), ţi se lungeşte viaţa-n viitor, să nu vedem o aluzie la faima de care va beneficia poetul prin intermediul operei sale: ci la certitudinea că, pe calea pe care a pornit, va ajunge la acea fericire ce va dura în eternitate: adică va fi primit în Paradis” (T. Di Salvo).

Pd_XVII_23

«După ce, tăcînd, a arătat că-i gata duhul pios din ţesut pînza pe care i-am întins-o pe urzeală, am început, ca omul ce rîvneşte, şovăind, un sfat de la persoana ce vede şi vrea drept şi iubeşte» (v. 100-105). Cacciaguida a tăcut, terminîndu-și răspunsul. Dante s-a pregătit, ezitînd, să-l întrebe altceva. “Pentru a înțelege trimiterea la pînză și la urzeală, să ne amintim că la războaiele de țesut cu mîna, acum aproape complet dispărute, urzeala era ansamblul firelor dispuse și întinse pe ramă: cînd se începea munca, firele erau țesute și aduse la rezultatul dorit. Aici îndoielile poetului sînt urzeala, iar țesătura este răspunsul lui Cacciaguida. Raportul dintre Cacciaguida, care lămurește și rezolvă îndoielile și nesiguranțele, respectiv Dante, care întreabă, nu este doar acela dintre școlar și omul matur, înzestrat cu înțelepciune și virtute. E sentimentul acela mult mai intens și liniștitor al omului care întreabă și știe că cel ce-i va răspunde simte pentru el afecțiune și de aceea răspunsul va fi lipsit de rezerve mentale, sincer și corect în toate detaliile sale” (T. Di Salvo).

Pd_XVII_24

«‘Văd bine, părintele meu, cum năvăleşte vremea către mine spre a izbi mai rău cînd nu te-aștepți; încît cu prudenţă e bine să mă înarmez ca, de mi-e smuls locul cel mai drag, să nu le pierd celelalte prin stihurile mele» (v. 106-111). Poetul a devenit conștient că va urma pentru el o etapă dificilă, care îl va obliga să acționeze și să vorbească foarte prudent. “Problema este cea a intelectualului izgonit: alungat de oamenii la putere, constrîns să ceară găzduire, în imposibilitatea de a-și exercita activitatea obișnuită, totuși doritor să își urmeze conștiința, care-i impune să spună adevărul cu orice preț, intelectualul dacă nu vrea să se trădeze pe sine însuși trebuie să înfrunte riscul de-a fi exclus, persecutat, poate chiar ucis. Dacă vrea să supraviețuiască, trebuie să aleagă între compromis și idealuri, între obligația de a nu vorbi și a nu lovi și nevoia de a obține mijloacele de subzistență, între libertate și aservire. Problema lui Dante este cea a intelectualilor care în toate timpurile s-au pomenit acționînd în societăți violente, exclusiviste, incapabile să le dea spațiu de manifestare oamenilor cu păreri diferite” (T. Di Salvo).

Miniatura_napoletana2

Advertisements