Acvila dreptății (3)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_francese4

Pd_XVIII_7

«Am văzut prin cruce o lumină sărind la numirea lui Iosua, cum a făcut el; dar n-am priceput mai iute vorba ca fapta. Şi la numele înaltului Macabeu am văzut pe altul mişcîndu-se rotit, iar bucuria lui era ca biciul răsucit» (v. 37-42). În același timp cu rostirea numelui său, un duh a alunecat de-a lungul crucii. Un altul, numit după primul, s-a învîrtit prin aer de bucurie. “Iosua a condus poporul lui Israel pe Pămîntul făgăduinței, după moartea lui Moise, care l-a ales urmașul său. Iuda Macabeu a organizat, cu cei patru frați ai lui, revolta poporului evreu împotriva regelui Siriei, Antioh al IV-lea Epifan, care a interzis celebrarea sabatului, a circumciziei, a abstinențelor legale. Lupta, care s-a întins între 166 și 160 î.Cr., s-a încheiat cu victoria lui Israel” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVIII_8

«La fel, cu Carol cel Mare şi Roland, pe doi i-a urmărit privirea mea atentă, cum ochiul urmează şoimul în zbor. Apoi Wilhelm şi Renoardo şi ducele Gottifredi mi-au atras privirea în acea cruce, şi Roberto Guiscardo» (v. 43-48). Privirea lui Dante însoțește, cu atenția vînătorului după zborul șoimului, deplasarea altor duhuri fericite. “După personajele biblice, Dante plasează eroii din epopeea medievală, alegînd două personalități din ciclul carolingian, sărbătorite ca eroi ai luptei creștinilor împotriva sarazinilor. Carol cel Mare (742-814), întemeietorul Sfîntului Imperiu Roman, nu doar a apărat Europa creștină de atacurile sarazine, dar s-a implicat în apărarea Bisericii amenințate de longobarzi (cf. Paradis VI, 94-96). Roland a fost paladinul cel mai faimos al lui Carol cel Mare și a pierit la Roncevaux, luptînd împotriva lui Agramante, regele maurilor. Wilhelm de Orange, fiul legendar al lui Amerigo di Narbona, a murit călugărit în anul 812, la Gellone. Este unul dintre cei mai mari eroi din bătăliile carolingiene, protagonistul numeroaselor cîntări epice, alături de Renoardo, un sarazin pe care l-a convertit la credința creștină și care, înzestrat cu o forță extraordinară și înarmat cu un ciomag greu, îl însoțea în expedițiile împotriva necredincioșilor. Dante l-a considerat personaj istoric și pe acesta din urmă, probabil fiindcă pe marginile portalului central al domului din Verona apare, alături de statuia lui Wilhelm, și cea a lui Renoardo. Goffredo di Buglione/Godefroy de Bouillon (1058-1100), duce de Lorena, a fost conducătorul primei cruciade, care a dus la eliberarea Ierusalimului în 1099. Figura lui Goffredo a trecut apoi în centrul tuturor compozițiilor epice în limba d’oil legate de prima cruciadă. Robert Guiscard (1015-1085) a fost fiul lui Tancredi d’Altavilla/Tancred de Hauteville și comandantul normanzilor în Italia. A eliberat Italia meridională și Sicilia de sub sarazini și a stabilit alianța regatului normand cu Biserica” (E.A. Panaitescu).

Pd_XVIII_9

«Pe urmă, printre alte lumini mișcat şi amestecat, mi-a arătat duhul care mi-a vorbit ce mare artist era printre cîntăreţii din cer. Eu m-am întors în dreapta ca să-mi văd la Beatrice datoria, fie din vorbe, fie din semne» (v. 49-54). Duhul strămoșului se întoarce printre celelalte suflete fericite din Paradis și își reia, cu mare măiestrie, cîntecele de slavă. Dante se uită la Beatrice, pentru a afla din explicațiile sau privirile ei ce are de făcut mai departe. “Cacciaguida intonase un cîntec, atunci cînd s-a prezentat în fața strănepotului (Paradis XIV, 125), acum se desparte de el tot cîntînd” (T. Di Salvo).

Giovanni_di_Paolo

Advertisements