Despre justiția divină (2)

by Laszlo Alexandru

Pd_XIX_4

«Așa o singură căldură din mult jăratec se simte, cum din multe iubiri ieșea doar un sunet din acea imagine» (v. 19-21). O singură voce se auzea din numeroasele duhuri care formau acvila, așa cum o singură văpaie se simte din mulți cărbuni aprinși. “Trimiterea la un fapt concret, domestic (să ne amintim prezența vaselor cu jăratec, pentru încălzit, în case) readuce situația la dimensiuni mai puțin hiperbolice, mai obișnuite, o face mai concretă și mai credibilă. Observați de asemeni insistența poetului pe tema unității: din mulți cărbuni încinși iese o singură căldură, din multe duhuri fericite, inspirate de milostivenie, iese un singur cîntec coral” (T. Di Salvo).

Pd_XIX_5

«La care eu îndată: ‘Oh, flori perpetue ale eternei bucurii, care o unică încîntare-mi dați cu aromele voastre, potoliți-mi, suflînd, marea foame ce-ndelung m-a frămîntat, negăsindu-i pe pămînt vreo hrană» (v. 22-27). Dante li s-a adresat numeroaselor duhuri fericite care, asemeni numeroaselor flori reunite într-un buchet, transmit o unică adiere de virtute. Călătorul le-a cerut să-i potolească o mare curiozitate, pentru care de multă vreme n-a găsit răspuns. “Invocația către duhurile drepte se deschide cu o imagine, în care detaliul concret (flori) se contopește, cu naturalețe, în exprimarea sentimentului (bucurie), în timp ce totul se înalță și se înfășoară în umbra unui timp infinit (perpetue… eternă): fiecare imagine, fiecare comparație din Paradis este umplută de substanță teologică, fiindcă din fiecare aspect al realității pămîntești iradiază o întreagă aluzie la realitatea interioară și «poezia stă în această vibrație de aluzii, în această secretă și totuși evidentă teologie» (Getto). Este refuzul poziției lui De Sanctis (doar «profundul sentiment al naturii terestre» salvează cantica de monotonie) și a lui Croce (sînt demne de-a fi menționate, în Paradis, numai «cîteva viziuni deosebite de frumusețe și fericire, peisajele fantastice sau fîșiile de peisaje fantastice»; poezia cea mai limpede nu stă în descrierea spectacolelor paradisiace, ci în «comparațiile cu care vrea să le ilustreze și în care divaghează și se complace, formînd cu ele, chiar mai mult decît în celelalte cantice, mici bucăți de lirică perfectă»” (E.A. Panaitescu).

Pd_XIX_6

«Știu bine că dacă-n altă-mpărăție a cerului se oglindește dreptatea divină, și a voastră o vede fără văluri» (v. 28-30). Justiția divină se reflectă direct în Tronuri, dar ea poate fi descifrată și de duhurile din cerul lui Jupiter. “Dante repetă un concept deja expus în cîntul IX (versurile 61-63): Dumnezeu își reflectă justiția asupra ierarhiei angelice a Tronurilor care, la rîndul ei, le-o transmite tuturor duhurilor fericite” (E.A. Panaitescu). “Cu alte cuvinte: Dante știe că trebuia să le pună această întrebare duhurilor din cerul lui Saturn, în fața cărora se află Tronurile, în care se reflectă Dumnezeu, care toate le judecă. O adresează duhurilor drepte din cerul lui Jupiter, fiindcă știe că și ele cunosc, fără văluri, motivele de acțiune și de decizie divină. Un pic cam forțat, ca să spunem adevărul” (T. Di Salvo).

Miniatura_Firenze

Advertisements