Despre justiția divină (4)

by Laszlo Alexandru

Pd_XIX_10

«Și asta o dovedește primul trufaș, ce-a fost mai presus de orice creatură, cînd n-a așteptat lumina, s-a prăbușit necopt; de-aici se vede că orice fire măruntă e strîmt vas pentru acel bine fără capăt, ce doar cu sine se măsoară» (v. 46-51). Realitatea teologică a diferenței dintre creator și creaturi e demonstrată de pățania lui Lucifer: crezîndu-se perfect, din trufie, n-a mai așteptat să fie luminat de Creator și s-a răzvrătit. Atunci a fost izgonit. Întîmplarea arată deosebirea dintre perfecțiunea creatorului și imperfecțiunea creaturilor. “Dovada caracterului limitat al creaturilor în fața imensității și a perfecțiunii lui Dumnezeu este oferită de răzvrătirea lui Lucifer și a tovarășilor săi. Dumnezeu, după ce a creat îngerii, le-a stabilit o perioadă de probă, la sfîrșitul căreia El urma să le ofere cunoașterea deplină, care i-ar fi făcut conștienți de imperfecțiunea lor și așadar de nevoia supunerii în fața lui Dumnezeu. Lucifer, nevrînd să mai aștepte lumina harului divin, și-a pierdut pentru totdeauna acea perfecțiune a cunoașterii, la care au ajuns, în schimb, îngerii rămași fideli (De Vulgari Eloquentia I, II, 3-5)” (E.A. Panaitescu). “Dante își însoțește acum teoria cu exemple, care dovedesc valabilitatea afirmației. Procedura este cea obișnuită la școală: însă discursul devine dens și vibrant, prin prezența unui sentiment amestecat de tensiune și admirație pentru infinitul de care sîntem depășiți și totodată înălțați” (T. Di Salvo).

Pd_XIX_11

«Deci vederea noastră, ce-i doar una din razele minții ce umple toate lucrurile, nu poate fi așa de tare, ca-nceputul să și-l priceapă, mult dincolo de ce i se-arată» (v. 52-57). Inteligența omului, fiind doar una din derivatele inteligenței divine, nu este capabilă să perceapă toate tainele acesteia. “Este un simplu gest de trufie, al celui care ar vrea să pătrundă în tainele lumii, al omului neștiutor față de infinitatea divină. De la lucrurile sensibile, omul urcă spre Dumnezeu, creatorul lucrurilor, dar printr-un act de credință: de fapt lumea cunoașterii nu se extinde dincolo de realitate, în care Dumnezeu se manifestă în ochii omului. Inteligența umană este doar o rază din mintea divină: nu cuprinde infinitatea razelor divine” (T. Di Salvo).

Pd_XIX_12

«De aceea prin justiția eternă vederea, ce-o primește lumea voastră, ca ochiul în adîncul mării pătrunde» (v. 58-60). Datorită caracterului său fatalmente limitat, inteligența umană pricepe justiția divină doar în mod parțial, așa cum vezi fundul mării lîngă țărm, dar nu-l mai vezi în largul apei, deși el continuă să existe. “Dacă așadar mintea omului nu este în măsură, dintr-o insuficiență naturală, să ajungă a pricepe cauzele intervenției divine (…), este evidentă deducția (a doua parte a discursului) privind imposibilitatea omului de a pătrunde în modul de acțiune al justiției divine. La fel cum ochiul omului poate vedea fundul mării, lîngă plajă, dar nu cînd se află în largul mării” (T. Di Salvo). “Fundul mării care se vede de la țărm înseamnă că omul reușește să priceapă că justiția lui Dumnezeu există, adică Dumnezeu nu poate fi decît drept; dar nu pătrunde căile tainice ale acțiunii sale” (Chiavacci Leonardi).

Miniatura_fiorentina2

Advertisements