Despre justiția divină (8)

by Laszlo Alexandru

Pd_XIX_22

«Acolo se va vedea, printre isprăvile lui Albert, cea care-n curînd va pune pana în mișcare, prin care regatul Pragăi fi-va pustiit. Acolo se va vedea durerea iscată pe Sena, bătînd monedă calpă, de cel ce va pieri din lovitură de șoric» (v. 115-120). În cartea justiției divine va fi consemnată devastarea Boemiei și a Pragăi, de către armata lui Albert de Habsburg. Va fi de asemeni înregistrată falsificarea monedei proprii, în dauna supușilor, înfăptuită de regele Filip cel Frumos din Franța. “Începe aici invectiva împotriva principilor și regilor din Europa, cu toții implicați prin blestemățiile lor într-o severă condamnare, aproape convocați de acvilă la o judecată, care o precedă pe cea universală, din ultima zi. Să observăm că primele trei terține încep cu un L (), următoarele trei cu un V (Vedrassi), iar ultimele trei cu un E. Puse împreună formează un acrostih: LVE, care se citește LUE, sifilis, boală, pentru a-i desemna pe regi și principi, autenticii distrugători ai lumii civile și exemple supreme de nedreptate” (T. Di Salvo). “Împăratul Albert de Habsburg (cf. Purgatoriu VI, 97 sqq.) a invadat și a devastat regatul Boemiei, cucerindu-i capitala, Praga, în 1304 și luînd-o de la Venceslas al IV-lea, cumnatul său. Regele Franței, Filip cel Frumos, pentru a-și susține cheltuielile de război împotriva Flandrei, a poruncit să se imprime o nouă monedă, pentru care a menținut valoarea nominală a celei precedente, însă diminuîndu-i concentrația de aur (cf. Villani, Cronica VIII, 58). Regele, pe care Dante nu-l scutește de acuzațiile cele mai infamante în Comedie (cf. Purgatoriu XX, 91-93; XXXII, 152-160; XXXIII, 45), a murit în 1314 într-un accident de vînătoare, tîrît după o cădere groaznică de pe calul său, care fusese atacat de un mistreț” (E.A. Panaitescu). “Cotenna este pielea mistrețului, care aici se folosește pentru întregul mistreț” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XIX_23

«Acolo se va vedea trufia ce-nsetează pînă-i smintește pe scoțian și englez, de nu pot sta între hotarele lor. Se vor vedea desfrîul și moleșeala celui din Spania și din Boemia, ce-n veci n-au știut vitejia și n-au vrut-o» (v. 121-126). În cartea Judecății de Apoi se va scrie despre dorința de putere, care i-a împins la război pe regii din Scoția și Anglia. Vor fi consemnate dezmățul de la curtea Spaniei și necinstea dominantă de la curtea Boemiei. “Poetul face aluzie, în această terțină, la luptele din lăcomie de putere dintre Eduard al II-lea, regele Angliei, și Robert Bruce, regele Scoției. Cel din Spania este Ferdinand al IV-lea, regele Castiliei (1295-1312), iar cel din Boemia este Venceslas al IV-lea, regele Boemiei (1270-1305)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XIX_24

«Se va vedea la Șchiopul din Ierusalim însemnată cu I virtutea, iar contrariul va fi-nsemnat cu un M. Se vor vedea zgîrcenia și lașitatea celui ce păzește insula de foc, unde și-a sfîrșit Anchise vîrsta înaintată» (v. 127-132). În cartea justiției divine se va nota că domnia lui Carol al II-lea de Anjou, poreclit Șchiopul, a cunoscut puține fapte demne și multe nemernicii. Vor fi consemnate acolo păcatele lui Frederic al II-lea de Aragon, rege peste Sicilia, unde a pierit de bătrînețe tatăl lui Enea. “Zgîrcenia: mai întîi trufia, apoi desfrîul, acum zgîrcenia: cele mai grave păcate se perindă aici, ca infamii ale regilor creștini. Observați cum viciul e denunțat mereu în deschiderea versului, înainte de numele regelui care îl poartă” (Chiavacci Leonardi). “În cartea justiției divine, Carol al II-lea de Anjou, rege la Napoli (cf. Purgatoriu XX, 79-81), care a primit titlul de rege al Ierusalimului, își va vedea propriile fapte bune indicate cu I, adică «unu», iar pe cele netrebnice cu M, adică «o mie». «Cele două litere sînt prima și ultima din cuvîntul Ierusalem, care mai mult ca sigur i-a sugerat lui Dante ciudata invenție, cu raportul numeric dintre meritele și păcatele Șchiopului, în disprețul acelui zadarnic titlu regal» (Chimenz)” (E.A. Panaitescu). “Cel ce păzește insula de foc, Sicilia, unde a murit Anchise, tatăl lui Enea (Virgiliu, Eneida III, 707 sqq.), este Frederic al II-lea de Aragon (1272-1337), pe care Dante l-a amintit deja în Purgatoriu (cîntul VII, versul 119)” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_fiamminga

Advertisements