Despre justiția divină (9)

Miniatura_napoletana

Pd_XIX_25

«și pentru a da de-nțeles ce om de nimic e, scriptura lui va fi cu litere scurtate, care vor nota multe-n loc puțin. Și le vor apărea tuturor nemerniciile făcute de unchi și frate, ce neam așa de-ales și două coroane au pîngărit» (v. 133-138). Pagina despre meschinăriile lui Frederic al II-lea de Aragon va fi scrisă, la sfîrșitul vremurilor, cu litere mărunte. Toată lumea va afla despre infamiile comise de unchiul și fratele acestuia, alte două capete regale nedemne. “Scriptura lui: mențiunea scrisă a fărădelegilor sale se va face cu litere mai mici, care vor putea să consemneze astfel multe fapte în spațiu restrîns. La fel ca pentru Șchiop, cu literele sale I și M, aici se inventează o imagine deosebită, legată de scrierea cărții, pentru a caracteriza ticăloșia personajului” (Chiavacci Leonardi). “Josnice sînt acțiunile unchiului lui Frederic, Iacob, rege peste Maiorca, și a fratelui său, Iacob al II-lea, rege al Siciliei și al Aragonului (cf. Purgatoriu VII, 119-120)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XIX_26

«Și cel din Portugalia și din Norvegia se vor cunoaște acolo, și cel din Rascia, ce s-a uitat strîmb la bănetul din Veneția. Vai, fericită Ungarie, de nu se mai lasă schingiuită! și fericită Navara, de s-ar înarma cu muntele ce-o înfășoară!» (v. 139-144). Se vor regăsi în cartea justiției, la sfîrșitul lumii, regele portughez și cel norvegian, pe cînd cel sîrb va regreta falsificarea banilor. Ungaria va trebui să nu se mai lase prost guvernată, iar Navara să fie mai bine protejată de lanțul Pirineilor. “Despre Dionisiu Agricola, regele Portugaliei (1276-1325) și despre Haakon al VII-lea, regele Norvegiei (1299-1319), Dante probabil că avea informații vagi. Cel din Rascia: Ștefan Urosiu al II-lea (1276-1321), rege în Rascia, regiune care cuprindea Croația și o parte din Serbia și Dalmația. În groși, moneda oficială a regatului său, a reprodus și a falsificat concentrația ducatului, argintul venețian” (E.A. Panaitescu). “Vai, fericită Ungarie: În 1301, la moartea lui Andrei al III-lea, ultimul rege al său, Ungaria îi revenea de drept lui Carol Robert de Anjou, fiul lui Carlo Martello, principele generos întîlnit de Dante în cerul lui Venus (cf. VIII), care a obținut-o doar în 1308, după grele confruntări. Exclamația, care se închipuie pronunțată în 1300, pare să se refere la aceste lupte pentru succesiune, cu dorința să învingă moștenitorul legitim, pe care Dante îl privea cu evidentă simpatie” (Chiavacci Leonardi). “Fericită Navara, dacă ar reuși să se apere cu lanțul Pirineilor, ce-o înconjoară la nord, despărțind-o de Franța! Micul regat al Navarei a fost guvernat cu înțelepciune de Jeanne, din conții de Champagne, fiica lui Henric, amintit în Purg. VII, 104-111, și soția lui Filip cel Frumos, din 1274 pînă în 1304; a fost urmată de fiul ei, Ludovic, care la moartea tatălui său (1314) a unificat cele două coroane, de Franța și de Navara” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XIX_27

«Și să creadă fiecare că, în arvună, Nicosia și Famagosta de bestia lor se plîng și urlă, care nu-i mai prejos de alții’» (v. 145-148). Deja abuzurile francezilor sînt suportate, ca un fel de avertisment, de două importante orașe din Cipru. “În curînd Ungaria și Navara vor suferi, sub stăpînirea franceză, abuzurile pe care deja sînt obligate să le suporte Nicosia și Famagosta, cele două orașe mai importante de pe insula Cipru, sub guvernarea lui Henric al II-lea de Lusignan (1285-1324), prinț cu origini franțuzești. Chiar dacă cercetarea istorică ar putea contesta valabilitatea unor afirmații ale Poetului, despre conducătorii creștini netrebnici ai Europei, tabloul dantesc, «în virtutea sintezei, atinge esența problemei politice și punctul programatic al unei viziuni asupra istoriei» (Fallani). Imperiul vacant (astfel era el pentru Dante, din 1250, anul morții lui Frederic al II-lea) și politica Bisericii, doritoare să-și afirme autoritatea inclusiv în plan temporal, au provocat anarhia în toată Europa, înlesnind dezvoltarea Comunelor, în dauna feudalității, lupta dintre o cetate și alta, dintre un popor și altul și poftele expansioniste ale casei regale a Franței. Astfel își încheie Mattalia observațiile precise în legătură cu acest cînt: «Inscripția formată de duhuri, să ne amintim (cf. Paradis XVIII, 91-93), era destinată conducătorilor de popoare, protagoniștilor și înalților responsabili cu justiția pe pămînt. Icoană universală, legătură simbolică a diadei Dumnezeu-Imperiu, superioară conștiință etică și speculativă, acvila reprezintă problema justiției, în instanța sa cea mai înaltă și mai amplă, jurisdicția sa extinzîndu-se asupra întregii omeniri: și tocmai de aceea este cea mai înaltă curte de justiție, unde pot fi chemați la redde rationem principii contemporani, inclusiv împărații»” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_fiamminga2

Advertisements