Taina predestinării (3)

by Laszlo Alexandru

Pd_XX_7

«‘La partea din mine ce vede și-ndură soare dintre acvilele muritoare’, a-nceput, ‘acum te uită țintă, căci din focurile ce-mi fac forma, cele de la care-mi sclipește ochiu-n frunte, ele-s mai presus pe toate treptele» (v. 31-36). Acvila sfîntă îl îndeamnă pe drumeț să-i fixeze cu atenție ochiul, partea cu care acvilele vii privesc și susțin lumina soarelui: duhurile ce stau acolo sînt mai demne de admirație și mai fericite, dintre toate celelalte. “Există o ierarhie nu doar între duhurile fericite din diferite ceruri, dar și între cele din același cer; așadar ele se dispun aici în mod unitar pentru a forma acvila, împreună tac sau cîntă, vorbesc toate prin gura unificatoare a acvilei, dar se dispun în părți diferite ale păsării simbolice. Acelea care constituie ochiul ei au dobîndit pe pămînt meritele mai înalte și semnificative, pentru care merită să fie tot astfel distinse și evidențiate” (T. Di Salvo). “Ochiul: la singular, fiindcă tot capul de acvilă apare pe cer desenat din profil, ca la o acvilă heraldică” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XX_8

«Cel ce lucește-n mijloc ca pupilă a fost cîntărețul Sfîntului Duh, ce arca a purtat-o din loc în loc: cunoaște acum meritul cîntului său, căci i-a fost efect al voinței, prin răsplata ce-i pe măsură» (v. 37-42). În centrul ochiului sclipește David, celebrul rege din Biblie, care astfel e răsplătit pentru psalmii săi, în care l-a slăvit pe Dumnezeu. “David, regele Israelului și autorul Psalmilor (cîntărețul Sfîntului Duh: fiindcă scrierile biblice sînt inspirate de Dumnezeu) a transportat chivotul sfînt de la Baale în orășelul Gat, iar de la Gat la Ierusalim (2 Samuel 6, 1-23; cf. și Purgatoriu X, 55-69)” (E.A. Panaitescu). “Cunoaște acum meritul cîntului său, fiindcă a fost efectul Sfîntului Duh, a cărui inspirație a urmat-o în mod inconștient, dar fidel” (Chimenz). “Cunoaște acum: formula se repetă de șase ori și, fiindcă aici ni se aduc în fața ochilor principi ideali, adevărații apărători ai justiției, modalitățile corecte prin care se exercită puterea asupra supușilor, nu putem să nu revenim, prin antiteză, la partea finală a cîntului precedent, unde introduși de o formulă de mai multe ori repetată (Acolo se va vedea… Se vor vedea…) defilează regii și principii europeni de la sfîrșitul lui Duecento și începutul lui Trecento, cu toții în diverse feluri pătați de nedreptate, cu toții inadecvați misiunii primite. Formula adoptată nu își propune să introducă neapărat un rege văzut ca susținător al idealurilor, ci să fixeze distanța, infinita distanță dintre eroare și adevăr, dintre falsa imaginație, susținută de prejudecăți, și judecata corectă, dintre deciziile și evaluările divinității și cele greșite, limitate, ale oamenilor. Doar după ce, ajunși în Paradis, văd divinitatea, oamenii dobîndesc corecta și înțeleapta capacitate de a vedea și a judeca, nedeviată de forțe vrăjmașe” (T. Di Salvo).

Pd_XX_9

«Dintre cei cinci ce-mi fac cercul genelor, acela mai aproape de ciocul meu a consolat-o pe văduvioară pentru băiatul ei: cunoaște acum ce scump costă să nu-l urmezi pe Cristos, pricepînd  această viață dulce și cealaltă» (v. 43-48). Duhul situat mai aproape de ciocul acvilei a fost împăratul Traian, care a ajutat-o pe văduva ce și-a pierdut fiul: acum a înțeles diferența dintre Infern și Paradis. “Împăratul Traian (97-117 d.Cr.), pe cînd se pregătea să pornească într-o expediție militară împotriva dacilor, a dat ascultare rugăminților unei văduve, care cerea să se facă dreptate împotriva ucigașilor fiului ei (cf. Purgatoriu X, 73-93). După o legendă foarte răspîndită în Evul Mediu, Papa Sfîntul Grigore cel Mare, emoționat de actul de justiție realizat de Traian în fața văduvioarei, s-a rugat așa de intens pentru el încît i-a obținut mîntuirea din partea lui Dumnezeu. Una din variantele acestei legende povestea că sufletul lui Traian, care se găsea în Infern, s-a întors pentru scurt timp în trupul său pentru a fi botezat (cf. versurile 112-117)” (E.A. Panaitescu).

Giovanni_di_Paolo2

Advertisements