Taina predestinării (4)

Pd_XX_10

«Și cel ce urmează pe circumferința unde sclipesc, pe arcul de sus, și-a amînat moartea prin dreaptă căință: cunoaște acum că judecata eternă nu se schimbă, cînd ruga dreaptă întîrzie acolo jos clipa de azi» (v. 49-54). Următorul duh fericit din ochiul acvilei este Ezechia, personajul biblic care a înțeles că judecata lui Dumnezeu poate fi amînată prin rugăciune, dar nu schimbată. “Al treilea suveran prezentat de acvilă este Ezechia, fiul lui Ahaz și rege în Iudeea, lăudat pentru spiritul său drept (2 Regi 18, 3-5). Fiind grav bolnav și fiindu-i anunțată moartea apropiată de către prorocul Isaia, a cerut și a obținut de la Dumnezeu să-i fie prelungită viața cu cincisprezece ani (cf. 2 Regi 20, 1-11; Isaia 38, 1-22). În Sfînta Scriptură nu apare că Ezechia a cerut amînarea morții sale pentru a face dreaptă căință. Dante a interpretat episodul în acest sens, fiindcă în rugăciunea de mulțumire pentru vindecarea obținută, regele manifestă și căință pentru propriile păcate (Isaia 38, 17)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XX_11

«Celălalt care urmează, cu legile și cu mine, din bună intenție ce-a dat rău rod, pentru a-i ceda păstorului s-a făcut grec: cunoaște acum că răul desprins din fapta sa bună nu-i dăunează, deși lumea cu asta a distrus-o» (v. 55-60). Împăratul Constantin, pentru a fi pe placul Papei, căruia i-a lăsat în grijă Roma, a mutat capitala Imperiului în Răsărit. Își dă acum seama că a făcut un lucru rău, deși a vrut să facă bine. Însă această faptă nu i-a împiedicat mîntuirea. “Pe punctul cel mai de sus al genei acvilei stă împăratul Constantin, care a mutat capitala Imperiului de la Roma la Bizanț (s-a făcut grec) pentru a-i ceda pontifului domnia asupra Romei. Dante recunoaște aici că, în decizia sa, Constantin a fost îndemnat de o intenție cinstită și pioasă (bună), ale cărei rezultate foarte grave nu putea să le prevadă: degenerarea morală a Bisericii, începută cu acumularea de bunuri materiale, și confuzia dintre puterea spirituală și puterea temporală. Cf. în legătură cu aceasta Infern XIX, 115-117; Purgatoriu XXXII, 124-129; Monarhia II, XII, 8; III, X, 4-17. În judecata lui Dumnezeu nu contează așadar rezultatele practice ale acțiunii, ci intenția, aici definită bună, iar în altă parte bună și vrednică (Purgatoriu XXXII, 138)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XX_12

«Și acela ce-l vezi în arcul care coboară a fost Wilhelm, deplîns de ținutul care plînge pentru Carol și Frederic vii; cunoaște acum că cerul îl iubește pe regele drept și prin aspectul său sclipitor o arată» (v. 61-66). Regele vrednic al Siciliei de odinioară este deplîns de supușii care acum au de pătimit sub alții, nevrednici. “Wilhelm al II-lea de Altavilla, cel Bun, a fost rege al Siciliei și rege al Pugliei între 1166 și 1189. Suveran drept și luminat, a promovat și a ajutat a treia Cruciadă și a fost unanim celebrat de poeții și cronicarii vremii. Guvernarea sa bună este aici contrapusă celei a lui Carol al II-lea de Anjou, rege de Puglia, și celei a lui Frederic al II-lea de Aragon, regele Siciliei. Dante a prezentat deja blestemățiile acestor doi suverani în cîntul XIX al Paradisului, versurile 127-135” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_francese2

Advertisements