Taina predestinării (9)

by Laszlo Alexandru

Giovanni_di_Paolo

Pd_XX_25

«Iar voi, muritorilor, țineți-vă strînsă judecata; că noi, ce-l vedem pe Dumnezeu, nu-i cunoaștem încă pe toți cei aleși; și ni-i tare dulce știința retezată, căci binele nostru-n acest bine sporește, iar ce vrea Domnul, și noi vrem’» (v. 133-138). Oamenii muritori să nu-și permită judecăți despre mîntuirea cuiva. Aceasta este o taină pe care doar Dumnezeu o cunoaște, nici măcar duhurile fericite, cu toate că ele văd reflectată justiția divină. Însă necunoașterea tainei predestinării este o fericire pentru duhurile din Paradis, care își frîng și își contopesc voința proprie, în oceanul universal al voinței lui Dumnezeu. “Acvila, după ce-a prezentat principalele duhuri ale celor drepți, își închide ciclul reprezentării diversificate, rapide și totuși unitare, revenind la taina justiției divine, de unde pornise discursul său. Simbol al justiției pămîntești și al celei divine, «ea include sărbătorirea justiției omenești în contemplarea mistică a justiției divine, care își are rădăcinile în abisul de nedeslușit al înțelepciunii infinite» (V. Rossi), în timp ce Dante, după analiza scolastică din versurile precedente, regăsește o climă de adevărată poezie. Tema teologică se rezolvă într-o temă poetică, din nou mulțumită credinței, entuziasmului pentru adevărul dobîndit, efuziunii de bucurie ce derivă din ambele. Dar cea care alimentează acest entuziasm este mai cu seamă siguranța cîștigată că perfecțiunea justiției divine e totodată perfecțiune de milostivenie și iubire” (E.A. Panaitescu).

Pd_XX_26

«Astfel din acea icoană divină, spre a-mi limpezi vederea scurtă, mi-a fost dată suavă medicină. Și cum pe bunul cîntăreț, bunul chitarist îl însoțește cu sunetul corzii, încît mai multă plăcere cîntul dăruiește» (v. 139-144). Cu aceste explicații acvila i-a potolit călătorului marea curiozitate. “Astfel, din simbolul justiției divine, pentru a-mi fi lămurit modul limitat al vederii mele intelectuale, mi s-a oferit un dulce remediu, întrucît mi s-au demonstrat două lucruri, că predestinarea este de necercetat și că este nevoie să avem încredere în acțiunile justiției divine” (T. Di Salvo). “Și cum pe bunul cîntăreț: așa cum vocea unui bun cîntăreț bunul chitarist o însoțește cu vibrarea corzilor instrumentului său, iar prin acel acompaniament tot cîntecul devine mai plăcut… Revine la final motivul instrumentului muzical, care la început a slujit de comparație pentru vorbirea acvilei (v. 22-24). Muzica pare să acompanieze aceste două cînturi, ca un semn al tainicei armonii ce guvernează soarta oamenilor, în judecata divină de necercetat” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XX_27

«astfel, pe cînd a vorbit, îmi amintesc că am văzut cele două lumini sfinte, precum clipeala din cei doi ochi se potrivește, cu vorbele clătinîndu-și lucirile» (v. 145-148). Așa cum cîntatul din voce este acompaniat de interpretarea la chitară, pentru a se obține o muzică armonioasă, la fel cele două duhuri fericite despre care era vorba, al lui Traian și al lui Rifeu, acompaniau prin sclipirea lor conținutul cuvintelor spuse de acvilă. Iar pîlpîirea lor era simultană, ca a celor doi ochi cînd clipesc. “Pe cînd a vorbit: mișcarea, adică oscilația luminilor, ține aici locul acompaniamentului muzical, prin aceeași trecere de la văz la auz, care marchează și deschiderea cîntului (v. 1-12)” (Chiavacci Leonardi). “Precum clipeala: ultima imagine, o comparație în cadrul unei comparații, vrea să însemne, pe lîngă acordul dintre mișcarea luminilor și cuvintele acvilei, chiar acordul dintre cele două lumini, în perfectă sintonie între ele, așa cum ne este dat să vedem pe pămînt mișcarea sincronizată. Armonie în armonie, pe care Dante o surprinde în macrocosm și în microcosm, după cum îi este obiceiul” (Chiavacci Leonardi).

Miniatura_francese4

Advertisements