Scara spre cer (1)

by Laszlo Alexandru

Miniatura_fiorentina

Al șaptelea cer, al lui Saturn. Scara la ceruri, pe care forfotesc duhurile fericite. Dialogul cu Petru Damian despre iubirea providenței eterne, fericirea luminoasă a sufletelor mîntuite și abisul tainic al hotărîrilor divine. Meditație despre umilința sărăcăcioasă a primilor creștini și contrastul cu opulența arogantă a prelaților contemporani.

Pd_XXI_1

«Deja îmi erau ochii iar ațintiți la chipul doamnei mele și sufletul, cu ei, de orice alte gînduri s-a rupt. Iar ea nu zîmbea; dar ‘De-aș zîmbi’, a început spre mine, ‘te-ai face cum a fost Semele schimbată-n cenușă» (v. 1-6). Privirile călătorului se întorc, împreună cu toate gîndurile sale, de la acvilă spre Beatrice. Ea nu zîmbea, pentru a-i menaja sensibilitatea încă insuficient elevată. “Cîntul precedent s-a încheiat cu viziunea a două duhuri care își mișcă laolaltă flăcările; pe o altă viziune se deschide noul cînt, care pune în prim plan ochii pelerinului, acum concentrați pe deplin și intens asupra Beatricei. O mare parte din poezia Paradisului constă în fenomenologia viziunii, și nu doar a ochilor care văd, observă și remarcă, a ochilor în care parcă se concentrează viața spirituală a personajelor, ci și a tot ceea ce se leagă de lumea viziunii: lumini de diverse intensități, mișcarea lor, diferita dispunere a luminilor în figuri simbolice, lumini care se deosebesc de cele din ceruri. Toate acestea constituie lumea viziunii sensibile, care se traduce într-o alegere lexicală formată din verbe, substantive și adjective, precizînd dimensiunea diferită și variată, precum și definirea luminii: fulger, sclipire, sticlă transparentă, rază, lumini ascuțite, lună plină senină, zori de zi, pîlpîire” (T. Di Salvo). “Semele, fiica lui Cadmos, la sfatul înșelător al Iunonei, care era geloasă pe ea, a cerut să-l poată vedea pe Jupiter în splendoarea fulgerului său și a devenit cenușă (cf. Infern XXX, 1-3; Ovidiu, Metamorfoze III, 307-309; Stațiu, Tebaida III, 184-185)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XXI_2

«căci frumusețea-mi, ce pe treptele palatului etern mai tare se-aprinde, cum ai văzut, cu cît mai mult urcăm, de nu s-ar domoli, așa sclipește încît puterea-ți muritoare, la fulgerul ei, ar fi frunză spartă de trăsnet» (v. 7-12). Frumusețea Beatricei sporește, pe măsura urcării treptelor din Paradis, și sensibilitatea omenească a lui Dante ar risca să fie orbită de ea. “Imaginea treptelor, obișnuită în cultura medievală, se leagă de următoarea, a palatului. Și ambele ne duc la civilizația ierarhică din perioada cavaleresc-curteană și insinuează subtil ideea de Paradis ca o Curte, în care supușii urcă pe trepte ce duc la împăratul aflat în vîrf. Dar treptele revin imediat, cînd vom vedea coborînd și urcînd de-a lungul lor spiritele contemplative. Imaginea scării se leagă de cea a fulgerului care, cu puterea sa înflăcărată, lovește și distruge; tot astfel putem obține darurile vieții contemplative doar dacă sîntem bine pregătiți. Contemplarea divinității este momentul cel mai înalt al vieții religioase, iar Dumnezeu se năpustește asupra duhurilor ce se apropie de el și le istovește, dacă nu sînt ajutate și înnobilate de Har. De aici nevoia ca Beatrice să nu zîmbească, să-și ascundă cumva strălucirea, la care Dante nu poate rezista” (T. Di Salvo).

Pd_XXI_3

«Ne-am înălțat la a șaptea splendoare, ce sub pieptul Leului încins lucește-acum în jos amestecată cu puterea sa. Înfige-ți în urma ochilor tăi mintea și fă din ei oglinzi pentru icoana ce-n astă oglindă ți se va arăta’» (v. 13-18). Cei doi au ajuns în al șaptelea cer, al lui Saturn, care exercită o influență moderată. Poetul este îndemnat să privească atent, pentru a-și vîrî în minte imaginile ce-i vor apărea. “Dante și Beatrice urcă în al șaptelea cer, unde apar, dispuse pe o scară de aur ce se înalță spre Empireu, duhurile contemplative. În această sferă apare ultima planetă, Saturn, rece, uscată și lentă în mișcarea sa de rotație (Convivio II, XIII, 25 și 28). După afirmația lui Macrobius, acceptată de întregul Ev Mediu, influențele de la Saturn dispun la viața contemplativă, dar atunci cînd planeta este în conjuncție cu constelația Leului, «de natură caldă și uscată, asemeni focului» (Lana), virtuțile contemplative ale lui Saturn se unesc cu cele active ale Leului. Echilibrul minunat al acestor două influențe opuse stă la temelia vieții și a acțiunii Sfîntului Petru Damian, care va apărea în partea centrală a cîntului” (E.A. Panaitescu). “Observați că Beatrice afirmă că cei doi au urcat; dar nimic mai înainte nu s-a spus despre această ascensiune, despre această trecere la următorul cer, superior” (T. Di Salvo).

Miniatura_lombarda

Advertisements