Scara spre cer (7)

by Laszlo Alexandru

Gherardino3

Pd_XXI_19

«Astfel m-au îngrădit vorbele sale, că am lăsat povestea și m-am mărginit să-ntreb smerit cine-a fost. ‘Între două țărmuri ale Italiei răsar, nu prea departe de patria ta, stînci așa înalte că tunetele răsună mai jos de ele» (v. 103-108). Curiozitatea nepotrivită a lui Dante a fost în acest mod retezată. Lui nu i-a mai rămas decît să întrebe identitatea colocutorului. “Și în această prezentare, ca și în cele pentru Sfîntul Francisc și Sfîntul Dominic, Dante fixează atenția asupra unui loc, cel care a văzut gloria sfîntului aici celebrat: nu locul unde s-a născut, ci mai curînd acela al activității sale contemplative și care-l leagă pe fericit de actuala sa condiție. (…) Încă o dată locurile se încarcă de simboluri religioase, de parcă ar include un destin, cu un raport între cel care trăiește acolo și duce o viață construită exemplar din punct de vedere religios și localitatea în sine tainică, avînd trăsăturile ce fac posibilă exercitarea unei anumite virtuți. Assisi era, la poalele muntelui, într-o poziție fertilă, un orient; Calaruega dăruia fertilitate din apus, ca un vînt de primăvară; muntele Catria, cu imensele sale întinderi de singurătate, era predestinat să găzduiască duhurile predispuse la dialogul senin cu divinitatea” (T. Di Salvo).

Pd_XXI_20

«și fac o cocoașă numită Catria, sub care-i un schit sfînt, ce de-obicei e hărăzit doar închinării’. Astfel a reînceput a treia oară vorba; și apoi, urmînd, a zis: ‘Aici în slujba Domnului am arătat așa tărie» (v. 109-114). Duhul luminos îi povestește că s-a implicat în propagarea credinței într-o mănăstire aflată pe coama munților. “Catria: termen grecesc, folosit de Sfîntul Toma pentru a indica obligația specială de adorație, pe care omul i-o datorează lui Dumnezeu (Summa Theologica II, II, LXXXI, 1). Între Gubbio și Pergola, relieful mai înalt al Apeninilor umbro-marchigiani poartă numele de Catria. Pe coastele sale se înalță mănăstirea Santa Croce di Fonte Avellana, ce ține de ordinul camaldolez, întemeiat în 1012 de Sfîntul Romualdo (Paradis XXII, 49). Locul îi fusese oferit de un anumit Maldolo, care văzuse acolo în vis o scară, ce se înălța spre cer și pe care urca o mulțime îmbrăcată în alb. Vestea, consemnată de Luiso, este inclusă în Constituțiile fericitului Rodolfo, priorul de la Camaldoli în 1080. Îmbrăcați într-o sutană albă, călugării de la Fonte Avellana respectau cea mai aspră penitență și cea mai riguroasă liniște, trăind în chilii separate. O altă tradiție spune că Dante a fost găzduit la acest schit. În opinia lui Fallani, «descrierea exactă a locului, mărturia lui Boccaccio că Poetul ‘în munții de lîngă Urbino… a poposit cu onoare’, adică nu departe de schit, cunoașterea precisă a vieții și faptelor Sfîntului Petru Damian din Ravenna (Petrarca, după ceva vreme, n-a reușit să obțină vești decît scriindu-le acelorași călugări)… fac plauzibilă și întemeiată această tradiție»” (E.A. Panaitescu).

Pd_XXI_21

«că doar cu hrană din licoare de măsline ușor treceam caldul și gerul, bucuros de gînduri contemplative. Dădea rod bogat acel schit pentru aceste ceruri; și-acum s-a pustiit că tuturor trebuie să li se-arate» (v. 115-120). Vorbitorul a dus o viață smerită și contemplativă, într-o mănăstire plină de virtute. Rîvna creștină de-acolo s-a pierdut între timp. “Doar cu hrană: probabil se face aluzie la mîncarea din plante, hrană de post care era aproape exclusiv folosită de călugării de atunci, pe lîngă pîine și apă; ușurința expresiei și chiar sunetele din versul care nu numește concret vreo hrană, ci aproape o face să dispară în vălul lichid al fructului de măslin, face acel aliment atît de impalpabil încît e mai curînd spiritual decît trupesc” (Chiavacci Leonardi). “Sînt punctate trăsăturile esențiale ale vieții ascetice: ruperea de viața lumească și singurătatea care decurge de-aici, alimentația sărăcăcioasă, postirea constantă, marea capacitate de rezistență la aspectele climatice, deplina scufundare, cu toate simțurile, în viața trăită ca o contemplație. Și într-adevăr schiturile erau locuri care le impuneau călugărilor rigoare, putere de rezistență, dăruire absolută pentru idealul religios. De aceea erau propuse ca locuri de trai pentru pustnici extrem de polemici împotriva vieții duse atît de preoți, cît și de cetățenii de rînd: erau cel mai înalt exemplu de trai religios” (T. Di Salvo). “Dădea rod bogat: Sînt amintiți într-adevăr peste șaptezeci de călugări de la Fonte Avellana ilustrați prin sfințenie, care au trăit înainte de Petru Damian. Imaginea comunității creștine, ca o grădină ale cărei roade se culeg în ceruri, este evanghelică și revine adeseori în limbajul figurat al poemului” (Chiavacci Leonardi).

Maestro_catalano

Advertisements