O brazdă de pămînt ne face cîinoși (6)

by Laszlo Alexandru

Pd_XXII_16

«Carnea muritorilor e așa de moale că jos nu ține bunul început, de cînd se naște stejarul și pînă se face ghinda. Petru a pornit fără aur și-argint, și eu cu rugi și post, și Francisc cu umilință schitul» (v. 85-90). Firea omenească nu izbutește, în viața pămîntească, să ducă la sfîrșit o faptă bună, nici măcar cît plantele ce răsar, cresc și dau roade. În pofida faptului că marii sfinți ai Bisericii (Petru, Benedict, Francisc) au dus o viață pioasă și strîmtorată. “Durează puțin chiar și cele mai bune instituții religioase, și asta pentru un defect intrinsec din natura oamenilor. Astfel se atenuează invectiva inițială: oamenii nu sînt cu totul răspunzători pentru voința păcătoasă. Multe greșeli, multe cedări trebuie puse pe seama voinței omenești, ca atare prea slabă, supusă ispitelor carnale” (T. Di Salvo). “Trei exemple, în trei versuri enunțate și subliniate pentru a prezenta caracteristicile evanghelice ale Bisericii: Sfîntul Petru a întemeiat-o fără nevoia de bunuri pămîntești (Faptele Apostolilor 3, 6; cf. Infern XIX, 94-95; Paradis XXI, 127-129), iar Sfîntul Benedict și Sfîntul Francisc au predicat doar stăpînirea bunurilor spirituale. Cele trei mari figuri «se desprind net, în detalii sintetice: Petru… și eu… și Francisc; iar între a pornit și schitul, cu o pauză de construcție, se închide întregul tablou» (Grabher)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XXII_17

«Și de privești începutul lor, apoi te uiți unde-au ajuns, vei vedea din alb cum s-au pătat. Cu adevărat Iordanul mai iute a fost întors din drum și marea despicată, cînd a vrut Domnul, minuni văzute decît aici scăparea’» (v. 91-96). La începuturile sale, fiecare din instituțiile întemeiate de cei trei sfinți a fost pozitivă. Cu trecerea vremii, însă, ele au decăzut și s-au pervertit. Dumnezeu a știut face miracole și mai mari, întorcînd din drum apele Iordanului și despicînd Marea Roșie – este de așteptat că va inversa, în cazul de față, mersul negativ al lucrurilor. “În timpul fugii evreilor din Egipt spre Palestina, Marea Roșie s-a deschis pentru a permite trecerea lui Moise și a poporului său (Exodul 14, 21-29), iar Iordanul și-a retras apele din fața lui Iosua și a oamenilor săi (Iosua 3, 14-17). Terțina dantescă, în caracterul lapidar al frazei, este imprimată de același stil rapid al psalmului biblic (114, 3: «Marea a văzut lucrul acesta și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi») din care se inspiră. Tommaseo a estimat construcția terținei la fel de neclară ca speranța lui Dante într-o viitoare intervenție divină. De fapt este o construcție caracteristică pentru stilul profetic (Iordanul… marea despicată… minuni văzute), care e viguros accentuată prin folosirea de termeni rari, ca latinismul retrorso, pe care Dante nu ezită să-l transfere ca atare, din textul biblic în poezia sa, în forma concisă, concentrată în jurul cuvîntului mai semnificativ – minuni – ce mărturisește prezența miracolului, nu avem aici «obscuritate și răsucire, ci stilul dantesc încărcat și rapid, animat de sensul puterii divine» (Malagoli)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XXII_18

«Așa mi-a zis și-apoi s-a întors la grupul său, iar grupul s-a strîns; apoi, ca vîrtejul, în sus s-a răsucit. Doamna dulce în urma lor m-a împins c-un singur semn pe scara aceea, puterea ei astfel mi-a învins firea» (v. 97-102). Sfîntul Benedict a revenit printre celelalte duhuri fericite, care s-au învelit într-un vîrtej de lumină și au urcat spre Empireu. Beatrice l-a îndemnat pe Dante să-i urmeze. “Imaginea finală a duhurilor fericite care împreună, aproape împinse de o forță invizibilă, se rotesc ca un vîrtej și se mișcă pe linia orizontului spre un punct foarte îndepărtat – mai curînd o masă luminoasă care se înalță, decît suflete distincte și putînd fi recunoscute – completează discursul sfîntului, devine o confirmare voioasă și triumfală a ultimului său act de credință, în intervenția eliberatoare a Harului, și se configurează ca exemplu concret și exaltant al fericirii, care li se dăruiește celor ce-l urmează pe Cristos și acelora care au crezut în el pe pămînt, precum și acelora care mai apoi vor crede în el” (T. Di Salvo).

Lorenzo_Monaco1

Advertisements