Virtutea fără de obstacol (6)

Pd_XXIII_16

«Și cînd ambele lumini mi le-au colorat cum și cît din steaua vie, ce-acolo sus triumfă, așa cum aici jos a triumfat, din cer a coborît o faclă, în cerc formată ca o coroană și a încins-o și s-a rotit în jurul ei» (v. 91-96). Îndată ce-au pătruns în cei doi ochi ai lui Dante forma și intensitatea luminoasă a Sfintei Fecioare – care în ceruri este mai presus de duhurile fericite, așa cum pe pămînt a fost mai presus de muritori – o lumină mică și rapidă a venit rotindu-se din înălțimi și s-a plasat ca o aureolă în jurul acesteia. “Vechii comentatori sînt unanimi considerînd că facla este arhanghelul Gabriel, care i-a adus Buna Vestire pe pămînt Sfintei Fecioare (cuvintele pe care îndată le va pronunța sînt o referință explicită la aceasta) și care va reveni să celebreze gloria Mariei la sfîrșitul Paradisului (cîntul XXXII, 94-114). În schimb unii dintre comentatorii moderni, ca Mattalia, susțin că este vorba despre o cunună de spirite angelice, uitînd că Dante s-a referit în mod explicit la o singură faclă” (E.A. Panaitescu).

Pd_XXIII_17

«Orice melodie care mai dulce răsună aici jos și mai tare sufletul îl vrăjește ar părea un nor ce tună sfîșiat» (v. 97-99). Muzica pămîntească mai diafană și seducătoare ar fi în Paradis doar un zgomot de tunet furtunos. “S-a spus pe bună dreptate că scena centrală a cîntului, de încoronare a Mariei, este una din cele mai armonioase și melodioase scene din Paradis (Momigliano). O înaltă dramaturgie sacră, care utilizează coregrafia luminoasă și experiența muzicală, pînă la limitele inefabilului, pentru a ne pregăti de ritualul limpede și simplu al arhanghelului, care o încoronează pe Sfînta Fecioară, pe fundalul imensei mantale a celui de-al nouălea cer și deasupra nenumăratelor lumini care îl populează pe al optulea. (…) Liniile reprezentării au în ele ceva stilizat și o libertate a imaginației, pe care n-am mai întîlnit-o” (C.F. Goffis).

Pd_XXIII_18

«comparat cu sunetul acelei lire, cu care se-ncorona frumosul safir, prin care cerul mai limpede se-mpodobește» (v. 100-102). Cîntarea minunată a arhanghelului Gabriel, în timp ce o încununa pe Sfînta Fecioară, întrecea orice muzică pămîntească. “Oricare dintre melodiile cele mai diafane de pe pămînt, care mai mult ispitește, răpește sufletul cu frumusețea ei (…) ar părea un tunet sfîșiat (…) în comparație cu cîntarea lirei cerești (flacăra care o încingea pe Maria), a cărei coroană devenea” (Chiavacci Leonardi).

madonna1

Advertisements