Examenul de iubire creștină (6)

by Laszlo Alexandru

Pd_XXVI_16

«Și am început: ‘Oh, rod ce singur ai fost gata copt, oh, părinte străvechi căruia orice soață îți este fiică și noră, te implor cu toată smerenia să-mi vorbești: îmi vezi dorința și pentru a te auzi n-o mai exprim’» (v. 91-96). Dante i se adresează primului om de pe pămînt, care s-a născut matur și față de care toate femeile au fost descendente. “Adam a fost creat direct și deja adult de către Dumnezeu (Paradis VII, 26; De Vulgari Eloquentia I, VI, 1); în plus, fiind strămoșul speciei omenești, orice femeie este fiica lui (întrucît descinde din el) și nora lui (întrucît este măritată cu un urmaș al lui)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XXVI_17

«Uneori un animal acoperit se agită, că dorința i se vădește după mișcările pe care le face sub învelitoarea sa» (v. 97-99). Intențiile unui animal acoperit cu o învelitoare se ghicesc din energia cu care se zbate. “Această comparație a fost înțeleasă în moduri diferite. Comentatorii vechi credeau că învelitoarea e chiar pielea animalului, dar este o explicație de exclus, atît pentru Uneori, cît și pentru imaginea însăși cu mișcările pe care le face. Despre ce animal e vorba? Unii se gîndesc la șoim, sub scufia sa, alții la calul de luptă, sub harnașamentul lucios, alții la un animal domestic (o pisică, un cîine), acoperit întîmplător. Dar dacă Dante se gîndea la un animal anume, ar fi spus-o desigur. Comparația e, în opinia noastră, dinadins neprecizată și fiecare dintre exemplele citate poate corespunde ideii: așa cum un animal acoperit nu are altă modalitate de-a se exprima decît agitîndu-se sub învelitoare, la fel duhurile fericite nu au altă posibilitate sensibilă (în afara limbajului) de a-și comunica sentimentele. Iar învelișul luminos se mișcă în sclipiri diferite, pentru a urmări schimbările afective ale duhului, ca învelitoarea care se agită împreună cu animalul (cf. V, 124-126 și VIII, 52-54). Nu e vorba așadar de o «comparație ciudată» (Sapegno), ci de una cît se poate de precisă, cum observă Poletto” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XXVI_18

«și la fel primul duh mă făcea să pricep prin înveliș cît se bucura să-mi facă pe plac. Apoi a grăit: ‘Fără a-mi fi rostită de tine, îți pricep dorința mai bine decît tine orice lucru ce ți-e sigur» (v. 100-105). Adam a înțeles foarte bine întrebările pe care Dante ar fi vrut să i le adreseze. “Fără a-mi fi rostită: deși tu n-ai pronunțat-o, dorința ta mi-e cunoscută, mai bine decît cunoști tu orice adevăr, chiar și pe cel mai evident și sigur; fiindcă eu o citesc în oglinda minții divine, care reflectă în sine toate lucrurile, însă nimic n-o poate reflecta pe aceasta în totalitate” (N. Sapegno).

Scuola_bizantina2

Advertisements