Examenul de iubire creștină (8)

by Laszlo Alexandru

Scuola_bizantina

Pd_XXVI_22

«și l-am văzut întorcîndu-se prin toate luminile drumului său de nouă sute treizeci de ori, cît am fost pe pămînt. Limba ce-am vorbit-o s-a stins de tot, înainte ca fapta de nefăcut s-o înceapă Nimrod cu ai lui» (v. 121-126). Adam a trăit 930 de ani (de atîtea ori a trecut soarele prin toate semnele zodiacului). Limba adamică a dispărut înainte ca poporul lui Nimrod, oamenii din Babilon, să înceapă construirea Turnului Babel. “De la moartea lui Adam pînă la coborîrea lui Isus în Limbul infernal au trecut, după cronologia lui Eusebiu, urmată de Dante și în Purgatoriu (cîntul XXXIII, versurile 61-63), 4302 ani. Adam a trăit, după mărturiile din Geneză (5, 5), 930 de ani. Dacă ținem seama că de la moartea lui Cristos pînă în anul 1300, data călătoriei imaginare a lui Dante în lumea de apoi, au trecut, după socoteala tradițională, 1266 de ani, însumînd cele trei cifre obținem 6498: aceasta este durata lumii, măsurată în ani” (E.A. Panaitescu).

Pd_XXVI_23

«căci nici un efect raționabil, din cauza plăcerii omenești ce se schimbă, urmînd cerurile, n-a fost etern durabil. E faptă naturală că omul vorbește; dar așa sau așa, natura vă lasă pe voi cum vă pare frumos» (v. 127-132). Nici o activitate rațională nu rămîne neschimbată, datorită bunului plac al oamenilor. Folosirea unei anumite limbi, în cadrul vorbirii, este rezultatul liberei opțiuni. Natura nu intervine în aceste alegeri ale ființelor omenești.  “În legătură cu limba folosită de Adam, Dante a exprimat în De Vulgari Eloquentia (I, VI, 4-7) o altă teorie, afirmînd că limba vorbită de primul om – ebraica – fiind de origine divină, nu putea fi schimbată sau coruptă, iar înmulțirea limbilor s-a realizat prin voința lui Dumnezeu, care astfel a pedepsit trufia omenească, manifestată prin construcția turnului Babel, începută de babilonieni, sub conducerea lui Nimrod (cf. Infern XXXI, 77-78; Purgatoriu XII, 34-36). Acum însă Dante susține că toate limbile – așadar și cea folosită de Adam – se schimbă prin natura lor, sînt și ele supuse devenirii și evoluției istorice: «Evoluția limbilor, care într-o primă etapă i se păruse lui Dante un fenomen de instabilitate, ce deriva din păcat, acum i se pare legată de însăși natura vieții omenești» (Montanari)” (E.A. Panaitescu). “Faptă naturală: că omul folosește cuvîntul pentru a se exprima este un lucru ce ține de natură; dar că el vorbește efectiv într-un fel sau altul, adică într-o limbă sau alta, natura îi lasă omului libertatea de-a alege după bunul lui plac. Adică formele concrete, în care se configurează o limbă (cu diversele denumiri date lucrurilor: cf. v. 133-135), nu sînt fapta naturii, ci opțiunea istorică a omului. Această teorie, de derivație aristotelică, era amplu îmbrățișată de scolasticism” (Chiavacci Leonardi).

Pd_XXVI_24

«Înainte să cobor la chinurile infernale, I se numea în lume supremul bine, de la care provine bucuria ce mă-nfășoară; și EL s-a numit apoi; iar asta se cuvine, fiindcă năravul muritorilor e ca frunza pe ram, una pleacă și alta vine» (v. 133-138). Inclusiv denumirea lui Dumnezeu s-a schimbat, de cînd a coborît Adam în Infern și pînă cînd a urcat în Paradis. Acest lucru este explicabil, fiindcă oamenii au gusturi foarte schimbătoare. “Dante exemplifică aici cele spuse adineaori” (Chiavacci Leonardi). “Dante prin litera I, care înseamnă «unu» în limba latină, probabil vrea să sublinieze «ideea unității, atributul suveran al lui Dumnezeu» (Casini-Barbi). EL («cel Tare», «cel Puternic») însă este numele cu care adeseori este indicat Dumnezeu în Biblie și, după un pasaj din De Vulgari Eloquentia (I, IV, 4), ar fi fost primul cuvînt pronunțat de Adam. Conceptul exprimat în aceste două versuri este expus și în Convivio (I, V, 7-8; II, XIII, 10) și în De Vulgari Eloquentia (I, IX, 6-10)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XXVI_25

«Pe muntele ce se ridică mai mult din valuri fost-am eu, cu viață curată și nemîntuită, de la prima oră la cea următoare, cînd soarele-și mută cadranul, la ora a șasea’» (v. 139-142). Primul strămoș a trăit în Eden, pe vîrful muntelui Purgatoriului, care se înalță din apele mării, pînă cînd soarele a străbătut un cadran de cer. “Adam a rămas în Paradisul Pămîntesc ceva mai mult de șase ore: de la prima oră a zilei (șase) la cea a amiezii, cînd soarele trece din primul în al doilea cadran, după ce a străbătut un sfert din drumul său zilnic. Dante urmează în acest caz teoria expusă de Pietro Mangiadore în Historia scolastica, pentru a stabili o legătură mistică între ora la care a fost comis păcatul originar și ora la care, după tradiție, a murit Cristos pe cruce (cf. Infern XXI, 112)” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_napoletana

Advertisements