Mînia Sfîntului Petru (4)

by Laszlo Alexandru

Giovanni_di_Paolo2

Pd_XXVII_10

«nici ca eu să fiu o figură de sigiliu pentru privilegii vîndute și mincinoase, de care adesea mă-nroșesc și mă mîniez. În straie de păstori, lupi flămînzi se văd de-aici pe toate pășunile: oh, paza lui Dumnezeu, de ce zaci oare?» (v. 52-57). Sigiliul papei, care include chipul Sfîntului Petru, este folosit pentru redactarea de documente abuzive. Ipocrizia corupției bisericești a devenit revoltătoare. “Metafora cu turma, păstorul și lupul este de clară origine biblică (Ieremia 23, 1; Matei 7, 15) și a fost reluată de Dante și în Epistola către cardinalii italieni (XI, 6), unde prelații sînt definiți «uzurpatori ai datoriei păstorilor», iar turma e prezentată ca «părăsită și nepăzită»” (E.A. Panaitescu). “De ce zaci oare?: lamentația despre o ipotetică neimplicare divină sau, mai bine zis, despre ceea ce credinciosului nerăbdător i se pare un comportament de neimplicare, Dante a putut s-o găsească în Psalmi (44, 22-23): «Din pricina Ta sîntem junghiați în toate zilele, sîntem priviți ca niște oi sortite pentru măcelărie. Trezește-Te! Pentru ce dormi, Doamne? Trezește-Te! Nu ne lepăda pe vecie!». Toată invectiva e construită pe cuvinte și expresii ce derivă din textele sfinte, ca într-un proces de identificare: protestul dantesc este, ca la vechii profeți, susținut de un înalt sentiment religios și e aproape o voce a divinității. De aici autoritatea sa sporită, adevărul indiscutabil cuprins în vorbele sale, care nu sînt ale unui sectar, ci ale omului care aduce mesajul ceresc” (T. Di Salvo).

Pd_XXVII_11

«Din sîngele nostru bascii și gasconii vor să bea: oh, bunule început, spre ce josnic sfîrșit te prăbușești!» (v. 58-60). Papii corupți de acum își întemeiază puterea pe prestigiul papilor martiri din trecut (le beau sîngele). Începutul virtuos al Bisericii a ajuns în totală degringoladă. “Bascii și gasconii: după Bonifaciu al VIII-lea, acuzația Sfîntului Petru se abate asupra lui Clement al V-lea, originar din Gasconia (cf. Infern XIX, 82; Purgatoriu XXXII, 148 sqq.; Paradis XVII, 82), pontif în 1305, și asupra lui Ioan al XXII-lea, născut la Cahors (Paradis XVIII, 130-136), pontif între 1316 și 1334. Folosirea pluralului extinde condamnarea lui Dante de la pontifi și cei care i-au sprijinit la o întreagă regiune, conferindu-i înfricoșătoarei viziuni din versurile 58-59 o vigoare excepțională, «de parcă n-ar fi vorba numai despre doi papi, ci despre o invazie de lipitori și vampiri» (Mattalia)” (E.A. Panaitescu).

Pd_XXVII_12

«Dar înalta providență, care cu Scipio a ocrotit la Roma gloria lumii, veni-va curînd în ajutor, cum cred eu. Și tu, fiule, ce pentru povara muritoare încă te vei întoarce jos, deschide gura și nu ascunde ce eu n-ascund’» (v. 61-66). Sfîntul Petru speră că Divina Providență va interveni curînd pentru a salva Biserica, la fel cum odinioară l-a trimis pe Scipio pentru a salva Roma. Dante primește misiunea de a transmite pe pămînt mesajul de indignare din ceruri. “Se profilează, pe fundalul întunecat al terținei precedente, profeția Sfîntului Petru, prin care Dante, încă o dată, își reafirmă credința într-o apropiată renovatio a Bisericii și – cum o dovedește elogiul adresat Romei (versul 62) – a Imperiului. Providența, care odinioară a intervenit cu Publius Cornelius Scipio Africanul pentru a salva Roma amenințată de Hannibal (Convivio IV, V, 19; Monarchia II, X, 7; Paradis VI, 53), va veni în ajutorul Bisericii, care are nevoie de o eficientă operă de reformă a obiceiurilor ecleziastice și de restabilirea la Roma a sediului papal, după captivitatea de la Avignon. Apare evidentă, în aceste versuri, amintirea venirii Ogarului (Infern I, 101), a celui trimis de Dumnezeu (Purg. XXXIII, 42-43). Chiar fără alte precizări ulterioare, Sfîntul Petru îi promite lui Dante un remediu sigur: este «o promisiune… care e o certitudine. Nu trebuie să-i cerem documente scrise Sfîntului între Sfinți» (Vallone)” (E.A. Panaitescu). “Și tu, fiule…: și tu, care te vei întoarce pe pămînt, pentru povara trupului tău muritor – așadar un trup a cărui prezență și participare la viziune este încă o dată solemn declarată – vorbește și nu ține ascuns (adică dezvăluie în fața oamenilor) ceea ce eu aici n-am ascuns în fața ta. După cea rostită de Beatrice (Purg. XXXII, 103-105; XXXIII, 52-54) și cea a lui Cacciaguida (XVII, 124 sqq.), cea a Sfîntului Petru este ultima și mai plină de autoritate învestitură, pe care Dante o obține ca profet pe lîngă oamenii din vremea sa (…). Îndreptîndu-se spre finalul poemului, înainte de a părăsi ultimul cer «istoric», pentru a intra în lumea spiritelor pure, Dante își asumă solemn această datorie, care a fost convins că-i aparține în cadrul istoriei” (Chiavacci Leonardi).

Giovanni_di_Paolo3

Advertisements