Mînia Sfîntului Petru (5)

by Laszlo Alexandru

Pd_XXVII_13

«Așa cum cu aburi înghețați fulguiește-n jos prin văzduhul nostru, cînd cornul caprei de pe cer cu soarele se-atinge, în sus am văzut eu astfel eterul împodobit și fulguind cu aburi triumfători, ce se opriseră cu noi aici» (v. 67-72). Luminile duhurilor se înalță plutind spre Empireu, la fel cum fulgii plutesc spre pămînt, atunci cînd constelația Capricornului intră în conjuncție cu soarele (între 21 decembrie și 21 ianuarie). “Duhurile fericite, după ce și-au îndeplinit misiunea, urcă împreună cu Sfîntul Petru în Empireu; cerul este punctat, pe măsura ascensiunii, de luminile lor; poetului spectacolul i se pare asemănător ninsorii. Între cele două fenomene Dante instituie, mai mult decît o comparație, un raport de afinitate. El «se uită nu la direcția, ci la calitatea mișcării, lente și solemne» (D’Ancona)” (T. Di Salvo).

Pd_XXVII_14

«Văzul meu le urmărea înfățișarea și-a urmărit pînă ce distanța mare l-a oprit de-a trece mai departe. La care doamna, ce m-a văzut liber de grija de-a privi în sus, mi-a zis: ‘Coboară-ți privirea și te uită cum te-ai întors’» (v. 73-78). Peregrinul a însoțit din ochi luminile ce se înălțau la Empireu, pînă la limita vederii sale. Însă Beatrice l-a îndemnat să privească pămîntul rămas jos, în depărtare. “Această invitație rostită de Beatrice, ca Dante să-și întoarcă ochii pentru a revedea drumul străbătut, nu are rolul de a sublinia distanța față de lucrurile pămîntești, ci e pregătirea finală pentru întîlnirea cu Dumnezeu: aproape o potențare a capacităților morale și religioase, care derivă din conștiința că, după toate cîte s-au realizat, se poate face pasul suprem” (T. Di Salvo).

Pd_XXVII_15

«Din ceasul cînd am privit întîi, m-am văzut mișcîndu-mă prin tot arcul ce merge de la jumătate la capătul primei clime» (v. 79-81). Față de precedenta examinare a Pămîntului (cf. Par. XXII, 127-154), Dante a străbătut o mare porțiune de drum. “Cosmografia din Evul Mediu, urmînd teoria lui Alfraganus, împărțea emisfera nordică, pornind de la Ecuator, în șapte zone sau fîșii paralele, în funcție de perioada diferită în care fiecare rămînea expusă la soare. Prima zonă, care își avea centrul la Ierusalim, se întindea pe 180 de grade, de la Gange la Cadix. Atunci cînd Dante, intrat în constelația Gemenilor, privise prima dată, din înălțimea cerului, Pămîntul (cf. cîntul XXII, versurile 133-153), se afla deasupra meridianului de la Ierusalim. Întrucît în versurile 80-81 afirmă că a ajuns din centru (Ierusalim) la capătul primei zone (Cadix), el a străbătut așadar un arc de 90 de grade într-un interval de șase ore” (E.A. Panaitescu).

Miniatura_carolingia1

Advertisements