Ierarhia îngerilor (2)

«Poate cum pare aureola că-ncinge astrul ce-i dă culoare, cînd aburul ce-l poartă e mai dens, în jurul punctului un cerc de foc se-nvîrtea așa iute, că ar fi întrecut mișcarea ce lumea mai grabnic o încinge» (v. 22-27). Un cerc încins se rotea în jurul punctului luminos, așa cum aureola cuprinde un astru, care colorează partea mai densă a aburilor ei. Mișcarea cercului de foc – din jurul punctului luminos – întrecea viteza cu care se rotește cerul cel mai rapid în jurul Pămîntului. “În jurul punctului divin se învîrt, ca niște cercuri concentrice într-o treime de lumină și mișcare, cele nouă coruri îngerești. Primul, al Serafimilor, apare foarte aproape de Dumnezeu, la fel cum aureola, mai ales cînd e formată din aburi foarte denși, își înconjoară strîns izvorul de lumină, soarele sau luna. Mișcarea ce lumea mai grabnic o încinge este Primul Mobil sau cerul Cristalin, a cărui viteză o depășește pe a tuturor celorlalte ceruri (cf. Paradis I, 123; XIII, 24; XXVII, 99)” (E.A. Panaitescu).

«Și acesta era de altul încins, și-acela de-al treilea, și-al treilea apoi de-al patrulea, și de-al cincilea al patrulea, și-apoi de-al șaselea al cincilea» (v. 28-30). Cercul de foc – din jurul punctului luminos – era urmat de altele. “Erau de fapt nouă cercuri concentrice: poetul le enumeră unul după altul, așa cum le-a văzut unul după altul, pentru a stîrni mirarea amplificată a cititorului, așa cum el s-a mirat văzîndu-le și să le păstreze mai limpede și vie amintirea” (F. Torraca). “Terțina avansează cu o mișcare rapidă, de parcă ar urmări ochiul care trece iute de la un cerc la altul și împreună semnifică înșirarea imediată a cercurilor de foc, într-un vîrtej de lumină” (Chiavacci Leonardi).

«Deasupra urma al șaptelea așa extins deja în lărgime, că trimisul Iunonei întreg ar fi strîmt să-l cuprindă. Astfel al optulea și-al nouălea; și fiecare tot mai încet se mișca, după cum era mai departe de primul» (v. 31-36). Al șaptelea cerc – din jurul punctului luminos – era deja atît de mare, încît un curcubeu (trimisul Iunonei) n-ar fi reușit să-i acopere suprafața. Cercurile de foc, pe măsură ce creșteau în dimensiuni, își reduceau viteza de rotație. “Curcubeul, în mitologia clasică, este reprezentat de figura lui Iris, care aduce pe pămînt mesajele Iunonei (cf. Paradis XII, 12)” (E.A. Panaitescu). “Alte imagini hiperbolice, destinate firește nu pentru a uimi, ci pentru a reda o impresie, legată de o realitate văzută, a distanței incomensurabile ce desparte finitul de infinit” (T. Di Salvo).